Astăzi vreau să vă familiarizez cu norocul pe care îl avem putându-ne trezi sănătoși. Noi credem că este normal să te trezești, să te alimentezi cu razele soarelui, să știm că este o zi superbă și că avem de toate.
Când avem câte un moment delicat, mulți spun că își doresc să moară sau alte aberații. Școala unde lucrez mă face să văd realitatea cu care se confruntă unii copii, mai puțini privilegiați, ca fiind amară. În timp ce unii tânjesc după Iphone-uri și console performante, alții se prind de fiecare secundă să mai salveze un dram de viață.
Cu ocazia weekend-ului prelungit am ales să îmi fac și eu o vacanță de câteva zile. Mi-am luat cartea ce o lecturez acum și m-am urcat în tren, fiind mijlocul meu de transport preferat. Eram dornic să îmi văd prietenii vechi și să împart niște zâmbete. Ador să îmi petrec libertatea admirând locuri și văzând pe zi ce trece o Românie din ce în ce mai frumoasă.
Mă gândesc de multe ori că avem o țară atât de frumoasă, încât ar fi trebuit demult să se încadreze în cele 7 minuni ale lumii, sau măcar a 8-a. Merg cu un prieten până la Bacău, cu mașina lui, apoi iau trenul Bacău-Brașov cu schimbare la București. Pentru a evita accidentele, cei de la CFR au scos trenul de la Bacău la Brașov deoarece necirculând nici un tren, riscurile de accidente scad la 0%.
In București sun pe un alt prieten și îl rog să dorm o noapte la el. Zis și făcut. Amicul meu din București e un tip deosebit. Nu crede foarte mult în religie, fiecare cu credința și alegerile noastre, dar crede in bunătate. Făcând o analiză a tuturor oamenilor, am constatat că este una dintre cunoștințele mele cu sufletul cel mai bun. Ajută mereu, vorbește foarte frumos și beneficiază de un întreg arsenal de calități cu care își exercită aptitudinile de om bun.
Ajung la el după o tură de București și intru în apartamentul foarte frumos, din Nordul Bucureștiului. S-a mutat recent așa că nu a avut timp să pună apartamentul foarte bine la punct, însă are o particularitate. Este super încântat de tehnologie, pe care o folosește cu mult spor. Are multe aplicații pe telefon și multe chestii ce îi fac viața mai ușoară.
Spune Hello Alexia și dă comanda…lights on și lumina în camera de oaspeți se aprinde. Fiind un primitiv la capitolul tehnică, mereu am avut preconcepția că tehnologia are mai multe părți negative în evoluția noastră. Prietenul meu se folosește de tehnologie cu success pentru a-și face viața mult mai ușoară. Am observant că roboții sunt și simpatici, exercitând mereu sentimental că nu ești singur niciodată.
Mă despart de amicul meu, iar în final, ajung la Brașov. Mă întâlnesc cu prietenii mei din facultate iar compania lor mă face să mă simt foarte bine. Mi-a placut mereu să mă simt liber, să nu fiu constrâns de prea multe persoane, să mă bucur de lecturi. O persoană iubită m-a învățat o lecție….să iubesc natura…mereu am ținut să îi mulțumesc în mod direct, dar nu cred că mai pot direct pentru că a ales să plece din viața mea fără urme dar, măcar indirect, țin să îi mulțumesc. Această persoană a venit cu un mare aport la dezvoltarea mea, am mers și pe Ceahlău cu această fată, făcând parcă parte dintr-o poveste.
Pe zi ce trece realizez că omul este ființă ce nu ia nimic cu ea, nu trăiește mult și nu vrea prea multe. Unii se mulțumesc cu puțin și alții cu mult, ținând să puncteze la imagine. Dumnezeu însă vrea ca noi să ne bucurăm de toate. Natura nu se poate cumpăra, zâmbetele mulțumirii unui om, ajutorul oferit. Astea sunt darurile ce le luăm în suflete. În rest nemulțumirile, victoriile și eșecurile, lucrurile sunt prea mărunte pentru a fi duse pe lumea cealaltă. Haideți mai bine să trăim și să iubim cum știm noi…dar să iubim. Am văzut un citat genial zilele astea: „diferența dintre a supraviețui și a trăi cu adevărat tu o faci.”
Cu optimismul și cu entuziasmul specific, vă salut, vă urez o zi minunată și vă doresc să vă bucurați de orice mic detaliu care face diferența dintre un soare și o lună!
Petrișor Buruiană
29 mai 2018