Binecuvântat

Sfântă este viața, așa cu bune și cu rele. În adâncul meu dau piept adesea cu stări de beatitudine, ce îmi amintesc de puținele noastre clipe pe Pământ. Suntem doar niște stele ce pentru o clipă scaldă cerul cu prezența noastră luminoasă! Am uitat de izvorul nemuririi din care beam apă când eram mic. Credeam că timpul nu va trece niciodată, lăsând în urmă dureri, frici, tăceri, plânset, niște mici semme ale anilor ce te iau în imensul râu ce trece…râul vieții!

Primul plâns al copilului, prima alegere. Așa se crease de mult lumea, cu iubire și cu o incomensurabilă voință. Au fost 7 zile de foc. Au trecut generații, au avut loc războaie, secetă, pandemii, toate pentru a vedea ca viața nu se compară cu nimic!

Acum stau și admir corabia din capul meu, ce mă duce acolo unde e așa de frumos că nu îmi găsesc timp nici să mă supăr pe prieteni, să uit de existența mea fizică! Îmi aduc aminte doar că lumea nu mai e așa cum era când eram copil. Corabia mă lasă pe tărâmul cel văzut într-un tablou.

E o casă în pădure. Ies în evidență culorile ei vii. Peisajul de toamnă cheamă pe fundal cântecul acela… de fapt chiar acesta ce se aude când scriu acum. Îmi amintesc că odată, mergând cu mama la niște vecini în vizită, am aflat că ea e pictor. Mereu mă fascinau lucrurile din casa lor. Erau prea frumoase, așa că mai mereu am crezut că acea casă e puțin magică.

Este interesant că putem asocia lucruri cu oameni în așa fel încât le putem da o conotație sfântă pentru noi.

Îmi amintesc că acolo unde ajung cu corabia este o casă mare însă nu enormă, colorată cu arămiu. Face parte dintr-un peisaj de toamnă iar pădurea e locuită de amerindieni…Apași, Comași, Kiowași. Când merg pe insulă, îi salut și las barca. Indienii mă văd și ne salutăm cu respect. Mă lasă să locuiesc pe insula lor puțin. Știu că mă relaxez.

În visele mele mereu am simțit nevoia unui loc în care natura se imbină puțin și cu un lucru făcut de mâna omului, cum ar fi o casă. Aud râul și merg în pădure. Am învățat ca lucrurile frumoase pe langă care merg, să le binecuvantez. Așa zic și cu oamenii. Sunt metode preluate din cărți, care îmi aduc multe beneficii.

Mi-am amintit că eu nu pot fi supărat…viața nu îmi dă voie…pot numai să te binecuvântez pe tine, cititorule, cu această ieșire din monotonie și să îți mulțumesc din nou.

Cu RESPECT,

Petrișor Buruiană