Ai fost sau doar am visat?

            Ai venit candva pentru ca te stiam. Am trait impreuna sau poate ca ai uitat? Iti mai amintesti marea? Eram acolo si ne-am atras. Sigur ne stiam din stele. Mereu am avut impresia ca doua picaturi ce nu reuseau sa comunice si nu se asemanau. Te-am vazut si te cunosteam. Am calatorit mult impreuna…am fost in Japonia iar sufletele noastre se stiau dintotdeaua. Ne visaseram insa…eram atat de diferiti incat pur si simplu am crezut ca drumurile noastre nu se vor intersecta.

            Iti dai seama ca pentru simplul fapt ca ne-am intalnit, cate forte trebuie sa conlucreze? M-ai uitat…ca pe o floare ce s-a ofilit si a abandonat dorinta ei de a trai, insa, cu toata diferenta…am existat ca un yin si yang, ca doua flori ce faceau parte din aceeasi tulpina. Azi nu e despre personaje, ci despre cum oamenii diferiti hotarasc sa faca lucruri mari, insa nu sunt suficient de privilegiati.

            Iti dai seama cate stele ne-au privit? Ai uitat. Am crescut…ca niste frunze. Tu sigur esti la fel de verde, pentru ca ai pastrat pigmentul in inima. Eu…sunt altfel. Au trecut anii, iar visele se diminueaza, insa un visator inrait nu cedeaza. El e la fel de puternic ca o testoasca ce sta in carapacea ei si asteapta ca pericolul sa plece pentru a iesi din carapace.

            Probabil timpul nu este un obstacol daca stim cum sa-l privim. El ne coace, daca stim cum sa il tratam. E frumos faptul ca astazi ne putem scrie, pentru ca asa ne-am putea intoare cine stie unde? Acolo unde am baut cafea la Manastire si acolo unde avem goluri in suflet, pentru a le repara.

            Natura, muzica, frumusetea, sunt elemente din tablouri frumoase, ce nu mor si se aud la fel, insa, din ce in ce mai clar, exact ca vocile aduse de zane. Muzica unui pian, chitara, toba, nu pot face parte din decorul unei orchestre. Ele vorbesc, incercand sa iti spuna multe lucruri importante. Sunt niste ghicitori adevarate, insa, nu le mai ascultam. Credem ca a trecut timpul…insa nu e asa. Ne spun povesti.

            Am deschis “Cutia Pandorei” iar de acolo au iesit gandurile. Demonii sunt rai daca le dam atentie, insa daca ne grabim, vom trece cu vederea lucrurile lor mari sau marunte. Am devenit prea seriosi. Ochii nostrii catifelati uita sa viseze, uita momente, uita imagini in care niciodata nu ne-au tradat…ochii nu tradeaza, doar asteapta sa ne fie fideli. Oglinda timpului ne indruma spre o viata mai frumoasa, daca privim partea plina a paharului.

            Sa nu uiti…zambeste!!!!!

Oamenii cu demonii lor

Am aflat ca undeva exista un oracol care ne ajuta sa ne gasim proprii demoni si proprii ingeri. In somn, sufletul meu a plecat in Italia, Se facea ca eram intr-un oras mare si  ca mii de oameni erau in centru. Alte sute de stradute inguste duceau pe drumuri inca neumblate de catre mine. Am inceput sa alerg pe una dintre stradutele alese de privire si sa imi urmez calea ce mi-a fost urzita si pe care am simtit-o mereu ca pe o carte buna ce nu am reusit sa o joc.

            Se facea ca in drumul meu, erau cateva blocuri ce se terminau cu intrarea intr-o padure. Am urcat pe scarile unuia, la o mansarda. Acolo am batut la o usa de unde mi-a raspuns o fata frumoasa si tanara. Culoarea creola a pielii si ochii caprui si mari erau trasaturile ce faceau din fiinta fragila, o prezenta aparte.

            M-a salutat. Mi-a spus ca ma asteapta si m-a invitat intr-o camera in care peretele era tapitat cu carti de joc. Rafturi cu cafea si nenumarate globuri de cristal acordau camerei un alt aer special, iar parfumul fetei imi amintea de ceva magic din Harry Potter.

            Femeia a scos dintr-un sertar un pachet de carti. Le-a amestecat si a scos 7. Poze cu trecutul si ce m-a marcat, oameni dragi si o parte din mine ce a fost ruinata, frumos. A scos alt pachet de carti ce le-a amestecat scotand inca 7. Erau cativa demoni ce se tineau dupa mine si nu imi dadeau pace urmandu-ma si actionand asupra mea. Ingeri ce dadeau lupte cu aceste fiinte malefice si campuri de razboaie.

            La un moment dat femeia mi-a vorbit explicandu-mi ca fiecare om are trairi, demoni si trecut ce ne influenteaza. Fiecare om are un oracol ce este un spirit intruchipat in om, ce are misiunea de a-l proteja. Superba prezenta feminina mi-a spus si ca toate imaginile ce ne-au fost date de Dumnezeu au ca scop dezvoltarea noastra.

            La un semn, fata a disparut si se facea ca vad Pamantul de undeva de la o inaltime de cativa metri si regiunea unde eram acum. Undeva, la cateva sute de metri, un rau trecea prin padurea din apropiere. Acolo, creaturi de mult uitate traiau in comuniune, padurea fiind protejata.

            Ansamblul unei noi comunitati se arata, asa zisii demoni mergeau pe drumuri, Ingeri si oameni. Am inteles ca era un loc al celor alesi. Erau oameni dezvoltati spiritual, cu un soi de latura spirituala aparte. Atlantida era readusa la viata prin aura aparte si nemaivazuta de mine, M-am trezit si am inteles ca dincolo de lumea nevazuta, ne asteapta imprevizibilul, iar calea unei lumi mai bune nu este decat dezvoltarea spirituala ce vine ca o recompensa asupra faptelor bune si dedicarii lui Dumnezeu.

Petrisor Buruiana

Victorie

Îmi aduc aminte de perioada în care natura și oamenii erau mai bune, Am găsit în debara o pungă de cafea. Mirosul deosebit, emanat de această pungă neagră sigilată, m-a făcut să închid ochii. Mi-am amintit de mirosul de alune în coajă, iar tablourile de pe perete m-au dus în altă lume.

            Se făcea că eram în mijlocul unui ritual al dacilor. Deceneu, marele preot, citea dintr-o carte solidă, într-o română ce abia am descifrat-o, o rugăciune în care Dumnezeu era chemat. Mii de cuvinte imi pătrundeau în suflet, alimentându-mă cu un sentiment patriotic și o dragoste de țară, pierdute de mult. Dacii ascultau și fiecare cuvant îi alimenta cu o putere si cu un sentiment puternic. Am ascultat câteva ore care mi s-au părut că trec ca un minut.

            Cu inima îmbărbătată, am ales ca sufletul să plece în alte călătorii. Se făcea că eram pe un vapor mic, ce făcea un ocoliș. Mă îmbarcam și trăiam un continuu sentiment de déjà vu. Eram de mână cu fata visurilor mele și ne zâmbeam unul altuia, nemaiținând cont de spațiu și de timp. Am retrăit sentimentul minunat de dragoste. M-am despărțit de fată pentru puțin și am hotărât să cobor explorând vasul. Când dau să ajung într-o cameră secretă, un maestru yoghin stătea îmbrăcat în galben si in poziție de lotus. Mi-a zis să merg în Singapore și m-am trezit.

            Eram din nou in camera cu tablouri și am lăsat punga de cafea cu miros de alune în coajă în debara. Am aruncat o privire asupra unui tablou, iar subconștientul m-a dus într-o altă călătorie. Se făcea că eram față în față cu un om ce-mi zicea povestea. Era un om serios, ce părea că îmi povestește istoria recentă. Eram în anul 2030 pe data de 23.04. Ceasul său “deștept” marca Samsung arăta ora 18.00. Bărbatul îmi spunea că mai sunt doar câțiva supraviețuitori ai războiului și că sunt un privilegiat.

            Spunea că noi, cei aleși, vom trece ultimele încercări pentru a salva lumea. Era timpul să plecăm și să cucerim tărâmul câștigat de cei răi prin război și vărsare de sânge. Zicea că planurile sunt făcute și că facem parte din ultima brigadă a Pământului, oaste înzestrată cu puteri nemaiântâlnite. A apăsat pe un buton al telefonului său și brusc am fost transferat într-un loc plin de îngeri. Erau ultimii 2000 de oameni buni ai planetei, ce toți aveau aripi de îngeri, nevăzute.

            Am urcat în camioane de luptă ce ne duceau prin flăcări spre un castel. Cerul era plin de flăcări și m-am rugat, Mereu rugăciunea a avut un efect incredibil asupra mea. Mă alimenta cu putere, iar 100 de mașini s-au oprit. Am pătruns în castel iar acolo, săreau la noi oameni cu înfățișări demonice. Am căpătat toți săbii și am început să luptăm. Mulți au pierit! Am reușit să pătrund la ultima cameră din castel. Eram rănit și eram ultimul. Am pătruns. La un birou mă aștepta fiara. Avea un contract scris cu sânge și o față de om cu trăsături grosolane cu coarne.

            Era lupta mea, iar sabia a început să se încrucișeze cu a lui. Am triumfat. M-am trezit în camera cu punga de cafea misterioasă și cu tablouri! Chipul lui Decebal mă privea cu caldură. Am plecat cu sufletul ce îmi trimitea parfum de liliac și cu cântecul îngerilor in minte.

Petrișor Buruiană

De ce?

Alerg, urmarit de umbra marilor zgarie-nori. Razele rasaritului imi zambesc soptindu-mi ca trebuie sa fug. Iau taxiul de la strada cea mare. Ma duce la foisorul de la marginea orasului. De acolo, se vedea padurea cu toata frumusetea ea, lasand parca in alta poveste orasul plin de zgomot.

Doar aici gasesc podul spre casa ta! Trec anii, iar noi intinerim, lasand timpul sa-si faca de cap. Ne nastem batrani si devenim tineri. Ne aflam la aceeasi varsta, de 25 de ani, iar viata e pe sfarsite! Ce noroc sa te revad in gandul meu! O prezenta timida si frumoasa! Imbracata in rosu, iar cerceii sunt 2 cirese!

Poate sunt mort, iar fata mi-e alba! Timpul ne transforma in bebelusi si eu te-am asteptat mult! Mult a trecut de cand in livada ta cresteau rosii iar linistea ne era cununa ce se umplea cu stele, in casa cu miros de iasomie!

Acum, brusc, gandurile ma duc spre un loc special. Sunt inconjurat de flori si diverse plante fascinante, carnivore, gradini cu maci, lalele si multe alte minunatii. O apa imi face cu ochul, iar cand ma apropii, sirene si delfini imi sar in ochi, imbinandu-se cu peisajul padurilor dese, ce se intind de jur imprejurul apei! Parca cerul are putin din surasul tau timid.

Imaginea se schimba iar brusc, ma transfer in Transsiberian. Trenul merge cu mare viteza, iar iarna e pretutindeni. Incredibilul joc al naturii iernand imi ofera o piesa de teatru, imbinand albul cu cenusiul cerului, iar din tren observ natura inghetata combinata cu apusul unui soare aproape rosu.

Ma transfer in casa familiei Teodoreanu si vad livada superba. Inspir aerul ce emana naturalete si esenta de fructe! Ii vad pe cei 3 copii, Olguta, Monica si Danut, si pe cei 2 soti Deleanu la un loc! Bunatatea de pe fetele copiilor si privirile lor pline de energie se rasfrang asupra unei energii generale!

Sunt actor si mi se lasa la discretie elemente pentru decor! Aleg florile de liliac ce impanzesc o alee ce duce spre tine! Te vad imbracata in galben si inima imi tresare! Sufletul imi cere ajutor! Ma apropii si ne luam de mana. Asteptarea a trecut si suntem bucurosi. Mergem pe aleea ce duce spre o fantana. Cobor galeata si sunetul sec ce loveste apa ne dezmiarda urechile.

Aceeasi tu si acelasi eu, urmariti de romantismul dat de luna. Mergem acasa, iar de pe prispa urmarim luna. La piept tin cartea de joc cu numarul 8. Ne despartim in aceeasi stare de regret. Ma vei visa si te voi visa, invartindu-ne gandurile in jurul acestor trairi magice ce ne vor stoarce!

Petrișor Buruiană

Haiku

Va scriu cu rosu pe apele Marii care nu exista. In fata unui eseu care nu exista in secolul 2021. Stam in fata “Masinii timpului” lui H.G Wells. Cu viteza luminii ne indreptam spre timpul atipic si furtunos.

Ne surade soarele ce priveste si se indreapta cu pasi repezi spre culcare lasand in schimb…luna. A reusit sa se arate si astazi, ca o binecuvantare mistica ce apare in icoane si face minuni. O! Fata frumoasa, stai la geam, cu trasaturile asiatice, cu pielea alba, cu ochii oblici, cu picioarele gratioase si talia subtire, in capotul de matase.

Ne desenezi ceva. Pe plansa e o imbinare de note pe portative albastre, iar intre portative, fluturi si pasari creeaza o imbinare perfecta a muzicii cu natura. Ne desenezi viata ta in portative interminabile, readucand magia si totodata echilibrul! Pielea-ti alba iar ochii caprui ne spun ca esti unica!

Ne spui povestea ta nici vesela, nici trista din anul 1983, atunci cand, in satul tau din China, inima ti-a fost scoasa de diavol si inlocuita cu o perla mare! Admiri luna si te adancesti in povestea ei reusind sa scapi de monotonia orasului!

Stii ca plansele tale ne duc peste tot, reusind sa aduci surasuri frumoase si sa ne duci putin in “Faust” sa-l vedem pe Diavol. Brusc cotesti pe prima strada la DREAPTA SI REUSESTI SA NE SEDUCI cu o lume uitata din ‘’Cuore, inima de copil”, iar apoi sa ne amintesti de eternitate prin frumoasa opera “Toti oamenii sunt muritori”. Da, ne amintesti ce frumos e sa murim la timp si ne aduci tot cu gandul la Asia! Respectul pentru moarte capata pete rosii, exact ca atunci cand doctorul isi protejeaza gradina din “Omul amfibie”.

Nicicand nu ai reusit sa desenezi, pe plansa enorma, asa colorat umbra Idiotului print Maskin si sa redai cu atata frumusete “Misterele Parisului” Ai mers pe o straduta mai jos si te-ai “intalnit” cu fermecatoarea Anna Karenina care s-a sinucis pentru pacatele ei, doar moartea reusind sa desparta farmecul de infrangere, onoarea de nesansa!

Ai reusit sa pui putin din moderna societate, acompaniata de muzica, dulcele amar al melodiilor moderne “5 povestiri despre muzica si amurg”. Desigur, ai venit in opera ta si cu ceva din “Raul care ne desparte”, povestea de iubire despre 2 personaje interesante si renegate de mica lor comunitate.

In final ai readus albastrul elegant al fascinantei opere “Micul print”, cea mai complexa si plina de subinteles opera. Termini plansa ta cu concluzia din interesantul roman “Cel mai iubit dintre pamanteni” spunand ca “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, iar ce urmeaza tine de imprevizibil, intrebandu-te in complexul desen “Quo Vadis Domine”?

Petrișor Buruiană

Călătorind spre cer

Nu e asa ca e frumos cerul, cu albastrul lui? Ascunde sub el o infinitate de stele, soarele, cate si mai cate minunatii! Astazi are o noutate insa! Iti transmite ca esti ales! Esti favoritul lui Dumnezeu si ca tu… poti schimba lumea!

Magia vietii a inceput, iar undeva, in India, in casa unui spiritual, cu suflet nobil, batranul isi face ritualul lui zilnic, prin care cheama in fata sa, sute de razboinici, invatati, poeti si alte minti luminate, sa il ajute! Vrea sa salveze lumea, insa…a obosit!

Dincolo de legatura lui cu divinul, vede prin globul sau foamete, razboaie si atrocitati. Continua sa se roage si se conecteaza cu alti oameni ce isi doresc si ei acelasi lucru! E o legatura sacra intre ei, iar trecerea timpului reuseste sa o faca mai puternica.

In rugaciunile lor, le este revelata calea ce o au de urmat, pentru a salva lumea. Sfintii mai vad si fortele intunericului care se aduna! Miliarde de oameni ce contesta prezenta lui Dumnezeu, ce barfesc, injura, se omoara!

Azi cosul cu fructe si cafeaua de dimineata au reusit sa trateze putin din monotonia unei zile de vara! E vara iar si iarba e superba, soarele surade insa…e ceva ce pluteste in atmosfera! Copile matur, te-ai schimbat!

Azi muzica are un vibe ciudat! Te cheama spre mare, te imbie sa asculti scoicile si totusi…ceva e altfel astazi! Mintea iti aduce aminte de lavanda si mirosul ei ce face furori in mintea ta!

Ai impresia ca se petrece ceva ciudat si nu intelegi… este noapte si cutreieri grabit padurea. Te grabesti, auzi pasi in urma ta. Urletul unui lup iti ingheata sangele in vine. Te grabesti. Incepi sa fugi, iar apa iubirii tale o auzi tot mai rece, inundandu-ti urechile.

Stai…e ceva prea familiar! Casa copilariei din carte, iar Olguta, Danut si Monica, personaje din “La Medeleni”, iti sunt redate prin ochii mintii.

Te zaresc, esti tu! Mult te-am asteptat, insa bine ca ai venit! Ne-am intalnit intr-un sarut, iar apoi?! Am murit, lasand cei 2 copii si lumea ce se pregateste de razboiul dintre bine si rau, impreuna cu sfintii si demonii!

Petrișor Buruiană

Spune-i ploii!

Usor, usor, spatiul te invadeaza. Conspiratia prajiturilor umplute cu frisca si ciocolata isi arata coltii. Te gasesti in scaunul tau, la laptop, ascultand ploaia si ranit de trecerea timpului. Azi iti iei sacoul pentru ca vrei sa pari serios si elegant/eleganta. Patrunzi in starea hipnotica, in care te duce calculatorul. Te relaxezi incercand autohipnoza.

Ai uitat de soare. Acum afara nu mai este nimeni…ai fugit. Te-ai refugiat. Afara e lumea, iar tu traiesti in “afara oricarui pericol”. Te-a acaparat tehnica, iar starea de transa este cel mai frumos refugiu dupa 1 zi de munca si, evident, deserturile.

NU ITI MAI PLACE FOTBALUL…era 8D si candva iti puneai castile, si cu ajutorul ecranului patrundeai…era in 2348. Acum esti in 2378. De dragostea virtuala, de femei virtuale, de toate esti satul. Intri in transa si te lasi ghidat de vocea de pe Youtube 8D.

Ghidat de voce, ajungi acolo, langa aleasa inimii. O saluti, o tii la pieptul tau. Acum stii, e blonda si are ochi caprui. Iti spune orasul din care e. Sta departe. Va simtiti minunat. Stati unul langa altul, drona va aduce sampania, desigur, feelingul e unul relativ, imbinat de parfum si de gustul ei fin. Rochia albastra dispare, ciocolata fina si iubirea trece repede in modernismul contemporan. E prea rapid si prea…trait si incercat.

A fost frumos! Te trezesti si te duci cu taxiul zburator la adresa data de fata din transa hipnotica! Faceti cunostinta si vorbiti! Desigur, nu prea mult! 2 ani mai tarziu va casatoriti! Tehnica ne ajuta sa progresam!

Esti cu persoana visurilor tale, totul e frumos si bine! Banii sunt pe card si tehnica face parte din viata. Samsung S8561 e langa tine! Independent de asta, te mai simti trist! Viata merge inainte! Esti bun pentru ca ai extras din credinta, ai bunul simt pentru ca asa te-au invatat ai tai, ai familia dorita, ai validare.

Cititorule, traiesti acelasi feeling pe care il am si eu scriind aceste randuri! E viitorul prea sec, prea bun iar noua ne lipseste ceva. Probabil o fi trecutul ce iti aminteste inconstient de stramosi, de anotimpuri si de multe. Muzica s-a schimbat, laptopul e altfel, aducand si el a ceva ce nu exista acum 150 de ani. Traim prin copii si prin bunatate! Am ramas vii cu ajutorul tehnologiei, insa goi de continut, traim mai mult insa mai seci! Gata, final!

Concluziile le tragi singur!

Petrișor Buruiană

Lansare de carte

Fascinantul roman “Lumea de dincolo de mine”, prezinta o lume a dragostei, vazuta prin ochii Mirelei, protagonista romanului. Intensitatea actiunii, sarmul personajelor, fac parte din frumoasa imagine de ansamblu, fascinand mintea oricui gusta din ‘’FRUCTUL INTERZIS” al cartii. 

Pe tot parcursul operei, autoarea da o nota de eleganta naratiunii, personaje ca Mihai, Vanesa, Anastasia si Vladis contribuind la perfectiunea naratiunii. Punctul culminant al suspansului este reprezentat de final, care va va tine cu sufletul la gura!

Talentul autoarei, da un stil aparte, o carte usor de citit, dinamica si frumoasa, ce va incanta mintea cititorului, facand romanul de nelasat din mana, pana la finalul lecturii! Suspansul creat imi aminteste de impresionantele si pasionalele romane “Tess D’urberville” de Thomas Hardy si “Invitatie la Vals” a lui Mihail Drumes.

Petrisor Buruiana

link-ul lansării, pe canalul de Discord: https://discord.com/channels/825373115080900678/840657705731620864

Un veac de singurătate (altfel)

Se facea ca undeva era un orasel Macondo, uitat de lume. Povestea incepe cu o boala ce a fost “asternuta” ce se numea uitare. Oamenii notau numele obiectelor pe animale, pana cand aceasta “Ciuma” a fost eradicata. Asa mi-am dat seama pentru prima oara ce imprevizibila si plina de surprize este opera lui Garcia Marquez, pionierul curentului realism magic.

Voi trece in revista lungul sir de actiuni si personaje sarmante. Voi incepe cu un colonel pe nume Aurelio Buendia. Prea plin de el si cu sangele clocotind, acesta se remarca prin lungile sale incursiuni, iar atunci cand orasul Macondo este ocupat, acesta se razvrateste.

In memoria mea va ramane incantatoarea Rosario, ce ii vrajeste pe toti cu frumusetea ei, Tipic pentru un roman incantator si imprevizibil, aceasta se “evapora”, luand cu ea frumusetea si farmecul imbalsamator al personajului atipic.

Razboiul se termina si satul Macondo iese de sub dominatia statului, fiind condamnat sa se depopuleze. Imi mai aduc aminte si de un personaj, ce avea o sotie si o amanta si nu stia cum sa se imparta.

Alti doi oameni ce fac dragoste mereu, netinand seama de limitele spatiului si timpului. Pe tot parcursul lecturii, am simtit un “miros” dulce amar, Macondo fiind raspandit ca un “drog” prin venele generatiilor, fiecare personaj cu insusirile sale, cu aura sa. Modul dinamic al autorului te face sa te “indragostesti” clipa de clipa, de natura, de razboi, de oameni, de locuri si te determina sa le uiti, ca o pregatire pentru viata reala.

Pe rafturile bibliotecii mele am pus candva mana pe o carte ce semana cu “Un veac de singuratate”, un blestem lasat din generatie in generatie, o dinamica si un talent iesit din comun al autorului, un stil la fel de efervescent, in care personajele capatau trasaturi magice.

Petrișor Buruiană

Încotro?

Te visasem…m-ai uitat. M-ai ridicat si ai disparut. Te-am privit si nu mai erai. Vocea ta marsaluia de zor, indemnata de glasul copacilor. Vant si rosu. Te cunoscusem din alte vieti. Nu ai fost tu, iar tunetul imi soptea cu vocea ta. Glacial, ingerul imi scria si lua aspectul copilului demonic ce ma astepta.

Unde ai umblat, de ce nu ai venit? Am crezut mult in tine, insa ai plecat. M-ai lasat pe podul ce isi face loc printre Muntele Ceahlau. Acolo, Maica din Icoana sta si plange. Unde ai umblat, naluca? Te-am asteptat…imi pierdusem speranta.

Calatoria mea mistica a inceput cu Diavolul. L-am visat de atatea ori. Odata era copil, odata era chiar el, cu chipul had, cu coarne. Mi-a spus ca e el. Stiu ca undeva exista un tunel ce exista si emana lumina. Viata e frumoasa si imprevizibila.

De ce, inger bun, lasi sa se intample atatea? De ce ma lasi sa ma unesc in Biserica cu cineva, ca apoi sa trebuiasca sa uit? De ce m-ai lasat sa iubesc de atatea ori, sa vad locuri incredibile traite de mana cu persoane nepotrivite? Doar sa-mi amintesc…acolo a fost candva cineva care a castigat o parte din sufletele noastre?

Un complot incearca sa ne fure iubirea complotand impotriva inimilor noastre. Simt si stiu ca vei veni la mine in momentul perfect. Stiu ca va veni momentul in care te voi gasi. Cine stie? Poate te-am gasit.

Esti puternic…suflet pereche. Te aud…ciudat…stiu ca existi. Candva Iadul si Raiul se vor uni, iar tu vei aparea, amestecand umbra pasilor mei cu urmele de sidef lasate de incaltamintea ta. Abisul tocmai se pregatea sa ma inghita, iar tu…ai venit lasandu-mi in minte filmul “Undeva, candva”.

Rachmaninoff ne canta, iar noi ne-am intalnit. Ne-a pus pe masa un ceas ce imediat suna. Era ora 12…PERFECT.

Se facea ca, la patul meu, statea un inger. Ma privea cu ochii blanzi. Iubirea ma gasise si imi soptea: sunt aici, nu te teme. Ma cuprins o stare de beatiudine si sufletul meu se unea cu al tau intr-o stare de extaz…ma aparai intinzand un scut invizibil, lasandu-mi inima sa iti admire sufletul bun si nemarginit, la fel de apasat si de romantic ca al meu, la fel de plin de vitalitate.

Atunci, te-am privit, lasand mainile noastre sa se uneasca, cuprinsi de sunetul marii! Ne plimbam si am trait fericiti pana cand, eram prea fericiti. Iar gandurile noastre doar s-au unit, intreband: Incotro ne duci, Doamne?

Petrișor Buruiană