Învățând să trăim

„Omul cât iubește, trăiește cu adevărat; în restul timpului doar supraviețuiește!” Viața este o adevărată scară ce ne ajută să ne înțelegem propriile scopuri.

Trăiesc sentimentul de confuzie totală. Simt că nu îmi mai găsesc locul. Lumea se schimbă tot mai repede! Alerg printre terasele pline de extratereștri în căutarea unor momente frumoase. Uneori le mai găsesc, alteori nu.

Caut cu lupa clipele trecute și frumoase, retrăindu-le de sute, chiar de mii de ori.

Așa simt… Când retrăiesc dragostea cu care am fost înconjurat sau am oferit-o, am trăit momentul din plin! Restul a fost și este doar așteptare.

Când eram mic, mă întrebau prietenii care este cel mai prielnic loc, în care fericirea mea să se manifeste. Le spuneam: „printre terase și gălăgie, în zgomotele muzicii house”. Sunt ceva ani de când nu mai rezonez cu astfel de locuri.

Sigur sunt un extraterestru ce încă visează la lumea ideală și la oamenii perfecți. Reușesc să iert cu brio oamenii ce m-au rănit, lăsând totuși conștiința să îi înlăture din viața mea.

Cred în minuni! La fel cum ne vor conduce roboții, așa vor și dispărea din viața noastră. Vorba unui prieten: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat.”

Nu vreau să cred că evoluția înseamnă doar muncă și clipe petrecute în speranța venirii salariului ce ne va asigura pe viață.

Avem scopuri și planuri mărețe din partea lui Dumnezeu! Iubirea de aproapele este la fel de importantă ca iubirea fizică.

Prefer adesea să nu mai judec melodiile formațiilor în vogă, cu artiști îndrăgiți de popor. Mi-e greață! De mesajele transmise și de concertele cu mici și bere, care ne arată cât de mici ne-a făcut lumea asta.

Când clipele de fericire sunt mediocre, societatea este mediocră și media oamenilor este foarte redusă.

Trăim într-o normalitate handicapată și suntem bucuroși că am bifat ziua de muncă în calendar. E puțin! Cred că ne vom reveni la valorile adevărate, la spiritualitate, la iubire și la omenia transmisă de bunicii noștri, nu la valorile astea transmise de bucuria micului înainte de vot.

Suntem ce gândim, iar dacă nu gândim, existăm în afara iubirii reale și a valorilor reale. Sper într-o deșteptare în masă și o dezvoltare prielnică iubirii și căldurii sufletești.

Să nu uităm: omul cât iubește, trăiește cu adevărat, restul timpului doar supraviețuiește!

Petrișor Buruiană

17 iunie 2018

Arta de a fi om…

Astăzi vreau să vă familiarizez cu norocul pe care îl avem putându-ne trezi sănătoși. Noi credem că este normal să te trezești, să te alimentezi cu razele soarelui, să știm că este o zi superbă și că avem de toate.

Când avem câte un moment delicat, mulți spun că își doresc să moară sau alte aberații. Școala unde lucrez mă face să văd realitatea cu care se confruntă unii copii, mai puțini privilegiați, ca fiind amară. În timp ce unii tânjesc după Iphone-uri și console performante, alții se prind de fiecare secundă să mai salveze un dram de viață.

Cu ocazia weekend-ului prelungit am ales să îmi fac și eu o vacanță de câteva zile. Mi-am luat cartea ce o lecturez acum și m-am urcat în tren, fiind mijlocul meu de transport preferat. Eram dornic să îmi văd prietenii vechi și să împart niște zâmbete. Ador să îmi petrec libertatea admirând locuri și văzând pe zi ce trece o Românie din ce în ce mai frumoasă.

Mă gândesc de multe ori că avem o țară atât de frumoasă, încât ar fi trebuit demult să se încadreze în cele 7 minuni ale lumii, sau măcar a 8-a. Merg cu un prieten până la Bacău, cu mașina lui, apoi iau trenul Bacău-Brașov cu schimbare la București. Pentru a evita accidentele, cei de la CFR au scos trenul de la Bacău la Brașov deoarece necirculând nici un tren, riscurile de accidente scad la 0%.

In București sun pe un alt prieten și îl rog să dorm o noapte la el. Zis și făcut. Amicul meu din București e un tip deosebit. Nu crede foarte mult în religie, fiecare cu credința și alegerile noastre, dar crede in bunătate. Făcând o analiză a tuturor oamenilor, am constatat că este una dintre cunoștințele mele cu sufletul cel mai bun. Ajută mereu, vorbește foarte frumos și beneficiază de un întreg arsenal de calități cu care își exercită aptitudinile de om bun.

Ajung la el după o tură de București și intru în apartamentul foarte frumos, din Nordul Bucureștiului. S-a mutat recent așa că nu a avut timp să pună apartamentul foarte bine la punct, însă are o particularitate. Este super încântat de tehnologie, pe care o folosește cu mult spor. Are multe aplicații pe telefon și multe chestii ce îi fac viața mai ușoară.

Spune Hello Alexia și dă comanda…lights on și lumina în camera de oaspeți se aprinde. Fiind un primitiv la capitolul tehnică, mereu am avut preconcepția că tehnologia are mai multe părți negative în evoluția noastră. Prietenul meu se folosește de tehnologie cu success pentru a-și face viața mult mai ușoară. Am observant că roboții sunt și simpatici, exercitând mereu sentimental că nu ești singur niciodată.

Mă despart de amicul meu, iar în final, ajung la Brașov. Mă întâlnesc cu prietenii mei din facultate iar compania lor mă face să mă simt foarte bine. Mi-a placut mereu să mă simt liber, să nu fiu constrâns de prea multe persoane, să mă bucur de lecturi. O persoană iubită m-a învățat o lecție….să iubesc natura…mereu am ținut să îi mulțumesc în mod direct, dar nu cred că mai pot direct pentru că a ales să plece din viața mea fără urme dar, măcar indirect, țin să îi mulțumesc. Această persoană a venit cu un mare aport la dezvoltarea mea, am mers și pe Ceahlău cu această fată, făcând parcă parte dintr-o poveste.

Pe zi ce trece realizez că omul este ființă ce nu ia nimic cu ea, nu trăiește mult și nu vrea prea multe. Unii se mulțumesc cu puțin și alții cu mult, ținând să puncteze la imagine. Dumnezeu însă vrea ca noi să ne bucurăm de toate. Natura nu se poate cumpăra, zâmbetele mulțumirii unui om, ajutorul oferit. Astea sunt darurile ce le luăm în suflete. În rest nemulțumirile, victoriile și eșecurile, lucrurile sunt prea mărunte pentru a fi duse pe lumea cealaltă. Haideți mai bine să trăim și să iubim cum știm noi…dar să iubim. Am văzut un citat genial zilele astea: „diferența dintre a supraviețui și a trăi cu adevărat tu o faci.”

Cu optimismul și cu entuziasmul specific, vă salut, vă urez o zi minunată și vă doresc să vă bucurați de orice mic detaliu care face diferența dintre un soare și o lună!

Petrișor Buruiană

29 mai 2018

Arta de a fi nemuritor

Vă scriu câteva rânduri, tot prin ochii mei, despre oamenii deosebiți cu ajutorul cărora m-am dezvoltat, am crescut și care au reprezentat muze, dar și pe cei ce i-am pierdut, alungându-i din viața mea.

Mă bucur că pot să mă împrietenesc repede cu semenii și că sunt plăcut, așa îmi spun toți prietenii. Eu le spun mereu că nu mă străduiesc prea tare, dar mereu reușesc.

Am avut mulți prieteni și încă am! Trăiesc într-un oraș de provincie, foarte frumos, înconjurat de munți și păduri.

Sunt selectiv și de aceea alung oameni din viața mea. A devenit un hobby. Păstrez legătura cu cei de la care am ce învăța.

Selecția prietenilor pentru toți este un proces dificil. Trec prin filtrul minții orice acțiune, punându-le pe toate pe foaia de hârtie din capul meu. Mă pricep la oameni și remarc natura rea a celor mai mulți dintre ei.

Nu pot să nu mă gândesc la modificarea comportamentelor unora când e vorba de un interes. Majoritatea fac ochii mari, ca niște căței, și întreabă dacă nu pot să îi ajut.

Până în acel moment nu și-au expus partea de „blândețe” așa cum arată în momentele vulnerabile.

Vreau să vă spun că am urmărit o conferință ținută de Dan Puric. E un exemplu pentru mine.

Dan Puric spunea „să fim demni!”

Am așteptări mari de la ceilalți, avem un popor deștept, cu oameni valoroși în care eu cred!

Vreau prin scrierile mele să corectez niște părți negative ale românilor în general. Istoria ne dovedește încă din cele mai vechi timpuri că suntem un miracol, având strămoși puternici, deștepți și competenți, buni strategi și multe valori în toate domeniile!

Suntem niște turmentați, venim umili în fața țării când suntem întrebați ce vrem, povestim timid, cu ochi de cățeluși, câteva lucruri minimale existenței. Oare nu e prea puțin pentru o țară plină de resurse? Încă mai avem oameni valoroși și competenți care pot să ne ajute!

În viziunea mea de optimist, cred că vom prioritiza ce avem nevoie și ne va veni curajul să ne eficientizăm munca și să ne canalizăm gândurile spre ce ne dorim cu adevărat.

Un prieten îmi spunea că cei ce nu vor nu ajung. Este legea nescrisă a universului, când îți dorești un lucru, tot universul contemplă. Este un acord tacit între Dumnezeu, lună, soare, stele, natură și timp.

Trebuia să particip la un eveniment (o conferință) și cineva mi-a transmis un sentiment potrivit căruia acea conferință reprezenta doar o rutină a oricărui psiholog, iar eu i-am zis: Nuuu! Acesta este un eveniment la care eu trebuie să ies în evidență pentru că mă simt pregătit și puternic! Așa trebuie să gândim!

Americanul are o vorbă: think big! Lucrurile ușoare ne fac să devenim mediocri. Ar fi păcat ca succesul să fie obținut ușor. Ar mai putea el fi folosit ca medalie de aur?

Pentru a gândi așa, am avut multă ceartă cu gândurile mele. Am pierdut oameni dragi, prieteni, prietene, care m-au abandonat, au plecat de lângă mine fără un motiv anume, lăsându-mă aproape mort, fără speranță și depresiv.

Am reușit să îi iubesc din nou, pentru că Dumnezeu mă iubește! Vreau ca eu să ajung un om de succes, care ajută multă lume și care îi iubește pe toți și care va mușca din mărul neinterzis al fericirii!

Asta le doresc tuturor cetățenilor de pe Pământ, dar și extratereștrilor!

Să nu fim umili, să iubim și să știm mereu că lucrurile au ca scop o finalitate incredibil de bună! Depinde de noi dacă alegem să o vedem.

Despre prieteni, le mulțumesc că există și mulțumesc și celor care m-au abandonat când eram aproape mort! Am reușit să îi iubesc pe toți și asta fără resentimente. Vă mai transmit încă două reguli personale:

1. Fii demn!
2. Iubește pe toți oamenii!

Asimov avea reguli clare în „Eu, robotul” despre normele ce trebuiesc impuse roboților pentru a nu fi haos. Aceștia le-au încălcat, dar până la urmă situația s-a remediat.

Așa se va întâmpla și cu noi ca țară. Aveți încredere că, după o noapte lungă, urmează o zi superbă!

Petrișor Buruiană

Bunătate și dezechilibru

Vă voi povesti în următoarele rânduri despre cum văd eu câteva aspecte ale vieții. Aud oameni care vorbesc despre echilibru. Detest acest cuvânt! Cred că e doar un mod de a ne limita. Cale de mijloc și alte sinonime îmi răsună în minte, cu zeci de explicații.

Am fost păcăliți de muzicalitatea acestui cuvânt și ne consolăm cu el până când ajungem să ne contopim cu milioane de oameni de pe planetă, înconjurați de tornada vieții, până când cădem de acord că ducem un curs al vieții prea firav și să stăm în picioare în fața timpului ducând în spate vântul și mergând pe sârmă.

Adevărul e că nu prea avem chef să mai copilărim și să facem lucruri nebunești! Nu mai găsim timp să râdem ca nebunii și să ne contopim cu ființe ce își aduc aminte de clipe superbe și nebunii ca făcând parte dintr-o altă viață.

Ador să fiu nebun și să privesc în detaliu flori, oameni și alte lucruri minunate sorbind din frumusețile lor! Trebuie să începem să ne revedem cât de minunați suntem.

Prietenii mă întreabă cum de nu am Facebook, iar eu le răspund că nu mă străduiesc să fiu cum sunt, exist doar natural și din toată inima.

În cei 28 de ani, nu am dezamăgit pe nimeni și asta doar pentru că Dumnezeu mă iubește atât de mult!

În ultimul timp observ oamenii mai în detaliu și văd o lume din care fac parte din ce în ce mai puțin. Oamenii se schimbă și cred că nu e rolul meu să judec, dar constat că singurul lucru pentru care devin mai răi nu este decât banul.

Vă voi povesti și despre bunătate. Nu este atributul tuturor oamenilor , la fel cum Biserica nu te face mai bun, culmea, nici facultatea nu te face mai deștept. Sunt doar niște etape ce trebuiesc arse pentru unii, ca să ne facem că facem!

După 12 ani am reîntâlnit un prieten! Mă luau ai mei cu forța să-mi vizitez rudele. Acolo dădeam de un domn care vorbea cu mine și era sincer și iubitor.

Am pierdut 12 ani legătura cu rudele de pe mamă, neavând curiozitatea să le vizitez. Întrebam adesea ce mai face domnul acela de treabă și mereu căpătam răspunsuri vagi: bine, e ok!

M-am întâlnit cu dumnealui după 12 ani la sala de fitness! Nu l-am recunoscut, semn că ochii care nu se văd se uită. Ne-am reîmprietenit și ne-am adus aminte unul de altul. El mai mult despre copilul grăsuț care eram și eu despre omul iubitor și de treabă.

L-am invitat la tenis de masă iar acolo ne-am povestit evoluțiile, cărțile și eroii din ele.

Când am avut nevoie de o rezolvare consistentă, prietenul meu m-a ajutat fără prea multe întrebări. Asta e bunătatea! E nativă! Ajutăm de dragul de a părea solidari și de a ne încadra în standardele societății care judecă în mod cumplit.

Am surprins scene cu sutele în care, când au avut oamenii nevoie de ajutor, ne-am scărpinat în cap gândindu-ne dacă să îl acordăm.

Altminteri rămânem cu echilibrul utopic și cu condiția de oameni trecători fără să ne înțelegem rosturile în viață. Să ne târâm, pierzând lupta cu timpul, este prea puțin, așa că hai mai bine să înviem o lume, bună, plină de minuni și de iubire, în loc să continuăm o lume tristă, rea și supărată!

Petrișor Buruiană

Sunt un visător incurabil

Sunt un visător incurabil! Sigur acesta este motivul pentru care folosesc scrisul ca pe o modalitate de a evada din lumea reală, iar uneori pentru a aduce lumea reală la oameni.

Vom dezbate deci, în acest univers în miniatură, puțin din visele mele și puțin din modul în care văd acum oamenii.

Aud timpul care îmi țiuie în urechi. Lumea prea stresată de picioarele lungi cu care acesta fuge, se sperie. Ne exprimăm regretele despre ce am fi putut face, fără a avea o viziune despre ce vom face. Greșim! Nostalgia ucide cu sânge rece! Face victime de toate rasele, genurile și vârstele!

Viitorul ne face cu ochiul de undeva aproape! Surâde! Mereu este frumos dacă ne uităm cu atenție. Îmbracă costumul unui profesor și stă în fața noastră găsind forme de exprimare.

Noi însă de multe ori îl vedem ciudat și irațional!

Cei ce îl privesc ca pe un prinț capătă numeroase recompense.

Trecutul este însă ca un demon. Are părți frumoase și mai puțin frumoase.

Pentru mine, el reprezintă un profesor la fel de bun ca și viitorul, totuși cu ceva în plus.

Acordă feedback și te lasă să îți găsești greșeala. Mi-a oferit un dar! M-a învățat tainele visării care încă mai poposesc în subconștientul meu, pe undeva prin Preistorie, plimbăndu-se cu dinozaurii :)))

Vă voi povesti un vis frumos, ce mereu îl îmbunătățește și îl reformulează mintea mea!

Se făcea că eram undeva, într-un loc superb, înconjurat de păduri umbroase și de mână cu cineva drag. Pe undeva era râul ce îl mai visez și podul rupt ce era să mă arunce în apa curgătoare!

Stăteam seară de seară de vorbă cu Doamne Doamne, sărutându-I mâinile și mulțumindu-I pentru că se uita la mine secundă cu secundă! Așa mi-am dezvoltat eu sufletul, cântând la umbra copacilor, cu îngerii la harpă. După câteva luni de lecții, am fost aruncat înapoi în lumea prezentului.

Am învățat zeci de lecții și am strâns mii de lacrimi înțelegând că și planurile lui Dumnezeu se schimbă, așa de imprevizibilă e viața.

Acum, în fiecare zi învăț lucruri noi despre viață, credință, Dumnezeu și iubire.

Am început să înțeleg câte puțin din tainele tăcerii și ajutorul oferit celor ce merită!

Dumnezeu a vrut ca eu să devin psiholog și m-a trimis pe Frontul de Vest! Psihologii prin natura lor sunt niște solitari! Reușesc să învețe din greșeli și să repare suflete!

Zilnic realizez că suntem creația lui Dumnezeu, văzându-i pe toți extrem de frumoși și strălucitori! Să nu uităm: trecutul, prezentul și viitorul au avut, au și vor avea planuri mari cu noi. Trebuie să le ascultăm cu atenție și să le înțelegem prezența celor trei mari entități.

Acum, aș încheia cu o remarcă: suntem oameni și asta ne ocupă tot timpul; iar omul are o calitate: este iubire!

Petrișor Buruiană

Din sufletul meu…

Azi este miercuri și este o zi dedicată sufletului și credinței. Adesea mă simt ca o fantasmă lăsată în virtutea inerției, o păpușă ce e dirijată doar de sforile numite muzică și suflet. Așa ajung mereu să fiu omul potrivit în locul potrivit. Așa ne dezvoltăm simțul lucrurilor grozave făcute doar cu inima.

Vreau de asemenea, să dedic această zi și credinței. Credința ar putea fi percepută ca lipsa oricărei incertitudini. Sfinții au făcut asta și au căpătat împărăția cerurilor.

Care sunt lucrurile mari și mici de care trebuie să ne amintim? Momentele frumoase oricum rămân acolo, pentru a fi scoase direct în Rai și înșirate pe planșe mari, pictate în note muzicale, cu pensoane făcute din păr de trandafir.

Îmi amintesc de ziua de astăzi…o zi plină de cafea și poezie. Ascult melodia mea preferată „Roșu aprins” și arunc o privire florii din geam. Frumoasă pată de culoare ce se suprapune ca o mantie sângerie peste zăpada imaculată.

Ceasul îmi spune că trebuie să iubesc mai mult melodia.

Petrișor Buruiană