Îmi aduc aminte de perioada în care natura și oamenii erau mai bune, Am găsit în debara o pungă de cafea. Mirosul deosebit, emanat de această pungă neagră sigilată, m-a făcut să închid ochii. Mi-am amintit de mirosul de alune în coajă, iar tablourile de pe perete m-au dus în altă lume.
Se făcea că eram în mijlocul unui ritual al dacilor. Deceneu, marele preot, citea dintr-o carte solidă, într-o română ce abia am descifrat-o, o rugăciune în care Dumnezeu era chemat. Mii de cuvinte imi pătrundeau în suflet, alimentându-mă cu un sentiment patriotic și o dragoste de țară, pierdute de mult. Dacii ascultau și fiecare cuvant îi alimenta cu o putere si cu un sentiment puternic. Am ascultat câteva ore care mi s-au părut că trec ca un minut.
Cu inima îmbărbătată, am ales ca sufletul să plece în alte călătorii. Se făcea că eram pe un vapor mic, ce făcea un ocoliș. Mă îmbarcam și trăiam un continuu sentiment de déjà vu. Eram de mână cu fata visurilor mele și ne zâmbeam unul altuia, nemaiținând cont de spațiu și de timp. Am retrăit sentimentul minunat de dragoste. M-am despărțit de fată pentru puțin și am hotărât să cobor explorând vasul. Când dau să ajung într-o cameră secretă, un maestru yoghin stătea îmbrăcat în galben si in poziție de lotus. Mi-a zis să merg în Singapore și m-am trezit.
Eram din nou in camera cu tablouri și am lăsat punga de cafea cu miros de alune în coajă în debara. Am aruncat o privire asupra unui tablou, iar subconștientul m-a dus într-o altă călătorie. Se făcea că eram față în față cu un om ce-mi zicea povestea. Era un om serios, ce părea că îmi povestește istoria recentă. Eram în anul 2030 pe data de 23.04. Ceasul său “deștept” marca Samsung arăta ora 18.00. Bărbatul îmi spunea că mai sunt doar câțiva supraviețuitori ai războiului și că sunt un privilegiat.
Spunea că noi, cei aleși, vom trece ultimele încercări pentru a salva lumea. Era timpul să plecăm și să cucerim tărâmul câștigat de cei răi prin război și vărsare de sânge. Zicea că planurile sunt făcute și că facem parte din ultima brigadă a Pământului, oaste înzestrată cu puteri nemaiântâlnite. A apăsat pe un buton al telefonului său și brusc am fost transferat într-un loc plin de îngeri. Erau ultimii 2000 de oameni buni ai planetei, ce toți aveau aripi de îngeri, nevăzute.
Am urcat în camioane de luptă ce ne duceau prin flăcări spre un castel. Cerul era plin de flăcări și m-am rugat, Mereu rugăciunea a avut un efect incredibil asupra mea. Mă alimenta cu putere, iar 100 de mașini s-au oprit. Am pătruns în castel iar acolo, săreau la noi oameni cu înfățișări demonice. Am căpătat toți săbii și am început să luptăm. Mulți au pierit! Am reușit să pătrund la ultima cameră din castel. Eram rănit și eram ultimul. Am pătruns. La un birou mă aștepta fiara. Avea un contract scris cu sânge și o față de om cu trăsături grosolane cu coarne.
Era lupta mea, iar sabia a început să se încrucișeze cu a lui. Am triumfat. M-am trezit în camera cu punga de cafea misterioasă și cu tablouri! Chipul lui Decebal mă privea cu caldură. Am plecat cu sufletul ce îmi trimitea parfum de liliac și cu cântecul îngerilor in minte.
Petrișor Buruiană