Cea mai bună versiune a ta

Astăzi m-am visat pe mine.

Dar nu eram eu ca în toate dățile, când făceam diverse acțiuni sau vorbeam cu persoane cunoscute sau (încă) necunoscute. Mă visasem pe mine cel din viitor, vorbeam cu cea mai bună versiune a mea, cu eul cel ce voi fi în ultima clipă a vieții mele, versiunea mea cea mai îmbunătățită înainte de Game Over și finalul vieții.

Voiam să-l întreb pe eul cel din viitor ca pe un horoscop, să-mi spună ce greșeli să evit pe viitor sau ce fapte să întreprind mai departe ca să-mi fie mai bine, dar această versiune mai înțeleaptă începuse să-mi explice:

• 1. Nu-ți voi dezvălui ce te așteaptă pentru a nu desface taina viitorului și

2. Nici n-ar schimba nimic dacă ți-aș spune. Viața ta a fost deja scrisă, ca un film pe diapozitiv ce așteaptă doar să ți se dezvăluie; clipe ce așteaptă să te întâmpine, cu emoțiile și întâmplările inerente pe care trebuie să le trăiești încă.

Și să-ți mai spun un secret:

3. Nu te vei schimba.

Auzind aceste cuvinte care sunau ca un verdict implacabil, aș fi vrut să-l întreb dacă nu cumva toate strădaniile mele ca om, ale noastre în general, sunt inutile, dar din nou, acest gin îmi tăie întrebarea încă din fașă:

• Nu, nu sunt inutile, și da, știam ce vrei să întrebi. Doar îți știu viața de la cap la coadă, ai uitat?

Toate cursurile tale pe care le vei fi făcut, toate încercările de a empatiza mai bine, de a deveni o persoană mai bună, profesional și nu numai, nu sunt în van. Doar fac parte din viața ta.

Înainte ca acest eu mai bătrân să mă lase în prezent, îmi mai lăsă o ultimă fărâmă de înțelepciune din viitor:

• Acum am să-ți mai demitizez o teorie, una matematică.

Viața nu e o ecuație, unde membrul stâng trebuie să fie egal cu membrul drept, unde numărătorul trebuie să fie egal cu numitorul pentru ca fracția să dea 1, nu este totul un univers 3D perfect simetric.

Ești însă ca o candelă, ce dacă-și dă din lumina proprie altei candele, nu rămâne fără lumină, ci ambele candele vor avea astfel lumină.

Dumnezeu a sădit în fiecare din noi la zămislire o astfel de lumină, o rază divină.

Acestea fiind zise, nu mai ține lumina sub obroc. Luminează și tu alte candele sau primește lumină cu încredere în caz că ți se va stinge vreodată, și astfel toată omenirea va fi un joc de lumini!

Întrevederea noastră se apropie de sfârșit. E timpul să revii la ritmul vieții tale normale.

Îți vei aminti această seară, dar nu și cele ce vor urma.

Și zicând acestea, eul viitorului meu necunoscut îmi zornăi lângă ureche precum un magician un ceas deșteptător.

Suna alarma. Mă trezesc.

Era o dimineață de ianuarie…

Mike,

Ianuarie 2021

Tot mai sus

Se aude un izvor! Muntele ii face loc pentru a ramane discret! Se vede apusul! Cerul este rosu, iar luna galbena face loc la stelele stralucitoare si saltarete! Aici, sus, pe munte, a patruns mirosul misticului care se impleteste cu natura!

Muntele nu ne lasa sa credem ca e aproape vara si ne imbie, cu altitudinea lui, ducandu-ne pana la nori! E doar o ora in care ai timp sa te bucuri! O ora in care trebuie sa iei cu tine totul si sa cobori! Mai ai putin de sarutat ploaia si de admirat pomii. Savoarea mutelui este minunata! De neuitat este si cerul. Apusul este un spectacol ce vine rapid si apoi pleaca! E o chitara furioasa.

Ai COBORAT! In mijlocul noptii spiritul tau pleaca si bantuie un oras! E intuneric! Ti-au mai ramas stele de admirat. Esti foarte discret. Un fin observator. Treci pe langa frig, doar amintindu-ti ca ai vazut muntele iar acum spiritul tau cutreiera un oras de la poalele muntelui. Frigul nu te atinge, iar in cap iti rasuna muzica de pian ce te lasa sa conduci tu calatoria influentandu-te discret!

Vezi Biserica din centru, ocolesti putin, apoi ajungi pe o strada laturalnica. Florile parca au o frumusete deosebita noaptea. Ploaia iti picura pe haina si tu nu o poti simti. O vezi doar. Mergi ghidat de muzica pianului ce iti rasuna in cap!

Iti dai seama ca treci pe langa flori, le poti admira, nu le poti mirosi. Atunci cand timpul era asa de pretios, nu prea te interesa natura. Constiinta te striga si te intreaba ‘ce ai facut omule? Ai fugit dupa bani si ai uitat sa traiesti?” Amalgamul DIN CAPUL TAU ITI TREZESTE SIMTURI UITATE DE ANI. Te cheama constiinta capturata de noapte si imbatata de faptul ca nu se mai poate trezi. Este speriata!

Spiritul condus de muzica te duce acolo unde copii stau langa mama lor asteptand o bucata de paine! Spiritul te poarta pana la masina ta pentru care ai muncit atat, pe care ai lasat-o in cateva secunde. Spiritul tau te poarta sa mai vezi odata marea. Sunt pescarusii ce se joaca si este dimineata. Doar 5 minute ai timp, iar in fata ta apare o clepsidra ce te desprinde usor-usor de imagine.

Un miros de pizza calda te invaluie iar papilele tale gustative sunt inundate de gustul de Cola!

Esti la masa unui restaurant, imbracat in camasa si in pantaloni subtiri. In picioare incaltamintea lejera si masa prea festiva pentru „doar” un spirit! Vezi apa ce te ajuta sa iti amintesti cum ai stat la o casa modesta, doar cu sufletul tau pereche. Putei sa fii si ratacit in pustiu, ai fost doar tu cu sufletul tau pereche.

Iti aduci aminte ca printr-un tablou totul! Erai la bunici si te bucurai de toamna. Pitorescul iti abunda ochii si nu il poti uita! Stai in copac, ca spirit pedepsit ce esti, si iti dau lacrimile! Erai cu gandul in cartea pe care nu voiai sa o termini si randurile te faceau sa traiesti ceva…de neuitat!

Ai jucat „Ascunsa” cu prietenii si radeati si era galagie si vara! Erai undeva la facultate si indragostit, nu credeai ca o vei mai scoate la capat cu atatea si ca viata e facuta sa fie dificila!!!

Au trecut anii, timpul te-a ajutat, cartile, oamenii au venit in asa fel incat sa te ajute sa depasesti momente, stari si frici si sa te invete!

Jucai sah si era frumos, erai la Biblioteca cu doamna buna la suflet si echilibrata si care juca bine! A venit prietenul tau care te-a ajutat. De mult nu il mai intalnisesi, din copilarie! Apoi Cluj, Oradea. Budapesta, sa te invarta, sa iti aminteasca de Mari, Oceane, carti, icoane, oameni si ca intr-un joc de Poker, sa iti arate ca cei cativa sunt mereu langa tine!

Spre dimineata, te trezesti in pat la tine! E o noua zi din viata ta! Au fost 2 luni cat o viata! Un virus te-a facut sa dormi 2 luni neintors si sa iti arate de ce Dumnezeu Te-A ajutat sa intelegi atata! E o lectie de viata! Nu poate un virus sa dezbine o ultime de vieti!

Orice eveniment se lasa cu o lectie! E ca un autobuz ce te va lua in 2 clipe din locul la care vei reveni candva nemaifiind la fel! Ai urcat copil si ai coborat batran!

Am scris aceast eseu pentru tine, sa inveti sa te bucuri, sa fii bun, sa ajuti si sa nu uiti ca esti trecator! E doar un episod facut sa te ajute sa inveti ca oriunde ai fi, de tine depinde daca ai parasit lumea cu capul sus! Sa fii demn!

Petrișor Buruiană

Visul

In aceste zile de odihna si asteptare, astept neincetat sa vina noaptea. Pe taramul mistic al starii influentate de intuneric, parca astept sa adorm si sa visez! Cunosc somnul ca pe ceva imprevizibil si ca pe o stare de liniste sau de…neliniste.

In fiecare seara aproape, eu, visatorul, astept ca intunericul sa imi cuprinda starea mea generala de agitatie si sa ma duca acolo…pe un taram necunoscut si frumos. Uneori dau piept cu temerile mele. Nu pot sa nu admir, cuprinse de detalii, elementele lumii reale. A inceput sa imi fie draga starea de beatitudine si clipele in care meditez si incerc sa patrund elementele lumii visate.

Ce este visul? Pentru mine reprezinta portalul ce leaga lumea reala de alte lumi, de alte vieti, de oameni vechi, de prietenii vechi, de oameni care au trecut prin viata mea ci care au imagini foarte clare. Ceva imi spune insa, ca ei nu mai sunt asa…s-au schimbat! Pe mine visul ma face sa imi fie dor de oameni si sa imi para bine ca nu ii mai regasesc in viata mea.

Ar fi fost pacat sa mai fie…acum nu isi mai aveau locul, de asta au plecat. Si-au luat talpasita spre vietile lor captivante probabil sau monotone. Adesea mai leg elemente ce tin de natura, umbre, amerindieni, de taramuri nemarginite, in care de putine ori sunt personajul principal.

Asa e si viata, pana la urma. Suntem manati fara doar si poate, insa liberul arbitru mereu ne este acordat! Viata insa, ne face personajul principal. In vis suntem prizonierii jocului unei minti ce noi o construim!

Este fascinat cum in cateva minute, cat dureaza un vis, am impresia ca vad atata, traiesc atata, revad oameni, imi apar personaje din romane si ma si trezesc. Pacat ca nu pot visa mereu si nu mai pot plati inca 10 ore de visare! E un dar nepretuit sa stii ca poti cuprinde linistea care ti se pare atat de aproape si totusi…e la mai mare distanta decat poate cuprinde un muritor cu puterea mintii! Sa vezi pasari si locuri uitate si sa fie doar in capul tau….toate.

Ti-ai pus problema, daca ar fi sa desenezi visul, tu cu ce culoare l-ai picta? Cum l-ai face? Linistea, infinitul si Londra doar cu o culoare? Ai reusi sa pui apusul oare langa rasarit si sa le inchizi intr-o singura culoare?

Cum ai desena suferinta si ce i-ai spune daca ai avea ocazia doar pentru o clipa celei mai frumoase trairi a ta? Ai baga-o intr-o cutie? Ce i-ai spune ingerului tau daca te-ar invita sa stati de vorba la o cafea, urmarind pe geam spectacolul unei mari de stele cazatoare? Iti spun eu!

.

.

.

AI VISAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Petrișor Buruiană

Trezirea la visare

„ Ma trezesc speriat si visand, contempland la oameni si evenimente si ma loveste un dor nebun de nimic! ”

„ M-ati transformat, voi, lumea asta rece! ”

„ M-ati facut mai puternic, atat vreau sa stiti, norilor, oamenilor, ranilor! Stiu ca visele ma asteapta si asa trebuie sa se intample ca sa devin mai puternic! ”

Așa erau gândurile lui Petrișor într-una din toamnele ce au urmat, după cum relata el într-un blog ce-l crease împreună cu Mike, blog ce începuse ca un experiment terapeutic dar care se transformase ușor-ușor într-o colaborare.

Viața lui Petrișor a continuat pe același făgaș, cu încercări, bucurii trecătoare, clienți cu probleme de toate felurile ce se perindau la cabinetul său psihologic și relații, câteva dar frumoase, care îl făceau de fiecare dată să spună că, „întradevăr, asta e ea!”

Diferiți prieteni au continuat să îl întâmpine și ei în periplul vieții sale. Fiecare din ei își lăsa amprenta asupra personalității și caracterului său, ca și când ar lăsa o semnătură sau un gând în cartea de vizită a unui muzeu din centrul orașului.

Lăsau parte din ei și din personalitatea lor și luau la schimb aspecte, păreri, opinii și sfaturi din personalitatea lui Petrișor, ca un târg sau troc al caracterelor.

Petrișor ajunsese să se maturizeze, oarecum, dar devenise ușor rigid, nu maleabil, cât pragmatic. Își calcula pașii precum o făcea vechiul său client Mike, iar când își dădu seama de ceea ce devenise, realizase că toți cei pe care îi întâlnise până atunci au lăsat urme adânci nu doar în amintirile comune, frumoase ce-i drept, dar și în firea sa care era cu totul alta.

Nu se mai recunoștea. Se definea precum ar fi făcut-o prietenii săi, dar nu se mai simțea ca vechiul Petrișor, visătorul. Asta până într-o zi când, admirând ambientul unei șosele pitorești de oraș, dădu nas în nas cu Mike…

Întâlnirea îi plăcuse și vedea în Mike altul decât cel pe care îl știa; taciturnul matematician devenise un om cu îndoieli și speranțe, dar nici Petrișor nu mai era cel pe care-l știuse vechiul Mike. Ultima intervenție a lui Mike din dialogul celor doi fusese ca o sentință:

– Petrișor, toți cei pe care i-ai întâlnit până acum au fost doar bucăți de tine, din tine. Toți te-au învățat ce ai avut nevoie să știi, ca să-i înveți și tu pe ei ce aveai nevoie să uiți. Toți erau alte variante de Petrișor, mai involuate sau mai evoluate, dar doar tu erai cel ce se schimba perpetuu. Nu era nevoie să vrei să te maturizezi. Și mai află că eu nu sunt Mike. Eu sunt, de fapt, tu. O altă variantă a ta. Încă o alta.

– Acum că ai aflat asta, ești gata să te trezești la…visare?

Mike

17 noiembrie 2019, Brașov