Drumul pavat cu intenții bune…

„Drumul pavat cu intenții bune…”

duce către iad, sau cel puțin așa spune un vechi proverb.

De la ultima întâlnire, Mike făcea tot ceea ce prietenul său Petrișor îl îndemna, ba chiar își dovedea competența și apetența către aspectele artistice, de finețe, ludice, reușind să îmbine nurliu aproape concretul gândirii sale cu fantezia imaginației, stimulată în mod salutar de psihologul Petrișor.

În tot acest timp însă, Mike continua să îl stimuleze și el pe prietenul și terapeutul său, provocându-l să rezolve ghicitori, probleme de logică transpuse fiecare în cotidianul zilei, ale fenomenelor și evenimentelor ce se perindau în viața de zi cu zi a societății. Erau probleme concrete, reale, dar numai o minte părtunzătoare ca a lui Petrișor le putea ține piept și conduce la o bună rezolvare, Petrișor având în plus ceea ce Mike nu avea, o imaginație bogată și un spirit detectiv ce părea inspirat dintr-o altă lume, cu toate calitățile matematice de necontestat ale lui Mike.

Ambii erau pe drumul cel bun.

Ajunși la un anumit stadiu în evoluția și colaborarea lor, Mike își dovedise la un moment dat neputința într-o anumită gravă problemă socială a țării în care trăiau.

Cu toate că dispunea de o minte sclipitoare în ceea ce privește statistica și analiza situației, droidul Mike se arăta dezarmat în a găsi o soluție, iar aici doar spiritul curant și fantezist al lui Petrișor putea răzbate.

– Petre, îi spuse Mike la un moment dat, aici e momentul când trebuie să te descurci singur în a rezolva problemele ce intervin. Ai trecut cu brio toate testele mele matematice, ai găsit răspunsuri la toate ghicitorile și chiar ai reușit să învingi Maestrul Șahist din propru-mi software în timp record! Știi deja tot ceea ce știu eu, ba chiar mai mult! Acum trebuie să treci următoarea bornă fără mine.

Petrișor era încrezător, căci zărea în el, pentru prima dată probabil, în ochii lui de robot livid, o privire de compasiune, un sentiment loial, un om cu sentimente sincere.

Petrișor nu știa însă că totul fusese o capcană. În antrenamentul și parcursul logico-științific la care îl ademenise Mike, Petrișor intrase subtil și neprevăzut pe terenul tehnologiei, al tărâmului conexiunii om-mașină. Și nu intrase singur, căci angrenase toată societatea odată cu el.

În tot timpul cât Petrișor rezolva cu intuiția-i providențială problemele provocatoare ale lui Mike, prietenul său își notase în super-computerul minții sale toți algoritmii posibili ale căilor neuronale creierului uman. De acum, știind tot ce se poate ști despre mintea omenească, Mike putea stăpâni totul, cu ajutorul tehnologiei moderne, nemaiavând nevoie de Petrișor.

Drumul pavat cu intenții bune ducea în iadul universului hipertehnologizat, al inutilității efortului uman și al evenimentelor previzibile.

Însă totul fusese un vis.

Mintea inconștientă a lui Mike îi oferise privilegiul de a visa, poate pentru prima oară de când Mike era conștient de sine. Semnul era că terapia lui Petrișor dădea rezultate, dar cel mai îmbucurător era că Mike începea să își antreneze imaginația. Chiar dacă visul fusese un coșmar, măcar Mike trăia. Simțea!

Numai drumul intenționat prin iad poate aduce la rezultatele cele mai bune.

Apropo, știai că noaptea, cel mai frig și cel mai întuneric este chiar înainte de răsăritul soarelui? 😉

Mike

4 iulie, 2018