De ce?

Alerg, urmarit de umbra marilor zgarie-nori. Razele rasaritului imi zambesc soptindu-mi ca trebuie sa fug. Iau taxiul de la strada cea mare. Ma duce la foisorul de la marginea orasului. De acolo, se vedea padurea cu toata frumusetea ea, lasand parca in alta poveste orasul plin de zgomot.

Doar aici gasesc podul spre casa ta! Trec anii, iar noi intinerim, lasand timpul sa-si faca de cap. Ne nastem batrani si devenim tineri. Ne aflam la aceeasi varsta, de 25 de ani, iar viata e pe sfarsite! Ce noroc sa te revad in gandul meu! O prezenta timida si frumoasa! Imbracata in rosu, iar cerceii sunt 2 cirese!

Poate sunt mort, iar fata mi-e alba! Timpul ne transforma in bebelusi si eu te-am asteptat mult! Mult a trecut de cand in livada ta cresteau rosii iar linistea ne era cununa ce se umplea cu stele, in casa cu miros de iasomie!

Acum, brusc, gandurile ma duc spre un loc special. Sunt inconjurat de flori si diverse plante fascinante, carnivore, gradini cu maci, lalele si multe alte minunatii. O apa imi face cu ochul, iar cand ma apropii, sirene si delfini imi sar in ochi, imbinandu-se cu peisajul padurilor dese, ce se intind de jur imprejurul apei! Parca cerul are putin din surasul tau timid.

Imaginea se schimba iar brusc, ma transfer in Transsiberian. Trenul merge cu mare viteza, iar iarna e pretutindeni. Incredibilul joc al naturii iernand imi ofera o piesa de teatru, imbinand albul cu cenusiul cerului, iar din tren observ natura inghetata combinata cu apusul unui soare aproape rosu.

Ma transfer in casa familiei Teodoreanu si vad livada superba. Inspir aerul ce emana naturalete si esenta de fructe! Ii vad pe cei 3 copii, Olguta, Monica si Danut, si pe cei 2 soti Deleanu la un loc! Bunatatea de pe fetele copiilor si privirile lor pline de energie se rasfrang asupra unei energii generale!

Sunt actor si mi se lasa la discretie elemente pentru decor! Aleg florile de liliac ce impanzesc o alee ce duce spre tine! Te vad imbracata in galben si inima imi tresare! Sufletul imi cere ajutor! Ma apropii si ne luam de mana. Asteptarea a trecut si suntem bucurosi. Mergem pe aleea ce duce spre o fantana. Cobor galeata si sunetul sec ce loveste apa ne dezmiarda urechile.

Aceeasi tu si acelasi eu, urmariti de romantismul dat de luna. Mergem acasa, iar de pe prispa urmarim luna. La piept tin cartea de joc cu numarul 8. Ne despartim in aceeasi stare de regret. Ma vei visa si te voi visa, invartindu-ne gandurile in jurul acestor trairi magice ce ne vor stoarce!

Petrișor Buruiană

Un joc de lego

Copilul se juca de zor cu piesele de lego.

Întâi făurise un univers miraculos, cu tot felul de creaturi fantastice, necunoscute, globuri mâncătoare cu gură și ochi mari, păsări prădătoare subacvatice, sepii cu tentacule și leviatani.

Apoi, copilul puse cap la cap unele noi forme făcute și crease niște creaturi mai mari, ca niște dinozauri. Îi plăcu ce făcuse dar încă mai avea de perfecționat micul univers creat.

Pe când creaturile se făcuseră mari și piesele de lego începeau să se împuțineze, copilul le fărămițase, aducând totul la stadiul de cuburi, atomii jocului de lego. Apoi copilul crease o grădină zoologică de la 0, cu elefanți, girafe, lei și pisici sălbatice, pantere, lupi și urși polari.

Când se plictisi și de ele, refăcuse jocul și începu unul nou, căci îi plăcea de minune să se joace.

Crease apoi niște armate de soldați. Toți erau la fel, făcuți doar din căteva cuburi fiecare, ca niște furnicuțe, dar împreună formau un tot, conduși de comandanți și străjuind castele impozante, înalte.

Dar după câteva războaie, piesele de lego se refăcură la loc pentru a crea un nou univers în jocul copilului. Oare ce mai urma copilul să plăsmuiască din cuburi?

Suntem toți niște cuburi în marele joc al naturii, făcuți de un Dumnezeu și un Univers ce mereu se naște și învie!

Mike,

Brașov, 15 mai 2020