Oameni și roboți

Ma mai stii? Sunt telefonul tau? Cel din 2009! M-am cam demodat! Nu mai sunt ce eram, insa stau in dulap, langa celelalte obiecte uitate! Sunt vecin cu expresorul vechi si cu ocmenul! Casetele, discurile si chiar tableta veche, fac parte din trecutul indepartat! Rasnita de cafea, cuptorul cu microunde, sunt obiecte ce mai aduc aminte doar de o farama din trecutul semitehnologic al oamenilor!

Majoritatea oamenilor stau acasa, fiind desfiintate mai toate meseriile! Toti stau in case, iar weekendul bate la usa. E vineri azi! Stam toti in case, conectati la televizoare 19D. Unii sunt in spatiul virtual la Mare, altii la munte, altii in tari exotice! La Micul dejun scoatem din dulapioare prafuri pe care le mixam.

Inaintam cu viteza luminii spre o lume atat de seaca. Am uitat ca a existat Ronaldo si Messi, Nadal, Djokovoc si Federer! Jocurile intre oameni nu mai sunt de actualitate! Am evoluat? Nici nu mai stim! Incursiunea in Istorie ne spune ca de la vanatorul ce a fost, omul nu mai e capabil decat sa stea in cutia de chibrituri numita apartament, sa isi gaseasca televizorul si sa se conecteze.

Ascultam istoria care e de domeniul SF! Nu prea ne vedem cu alti oameni, decat in conferintele video! Vrei iubita? Calculatorul alege! Vrei iubit, calculatorul iarasi alege! Poti sa fii ce vrei tu! In patratica ta, intalnirile iti sunt permise, insa nu mai mult de 8! Nici macar dragoste nu mai ai voie! Poti sa comanzi o holograma cu flori, si una cu bomboane! O cafea, iti este servita de persoana draga, insa tot din dizolvarea unor prafuri in apa!

Evident, nu mai exista decat roboti care ne conduc! Iesim din casa si ne plimbam pe traseul facut de calculator. Un robot iti aduce tot ce ai nevoie de la magazin, iar tu, ai dreptul la putine lucruri, care iti umplu ziua! Nu mai exista planuri conspirative, totul este dictat de roboti care fac legea. Esti controlat oriunde mergi, iar plata o faci cu cipul!

Astazi, in cei 2 milioane de oameni ramasi, domneste un sentiment de neliniste! Fiecare constientizeaza ca lumea nu e asa cum ar fi trebuit sa fie! Mai sunt muntii pe care ii vizitam pe televizor? Mai exista susurul apelor? Mai exista oare jocurile ce le jucam in fata blocului? Iti dai seama cat de limitat esti? Sport pe internet. Dragoste pe internet, intalniri pe internet!

Ti-ai vandut sufletul, omule! Apele iti sunt straine, intalnirile in grupuri mari! „Azi nu stii cine esti.” Nu iti mai iei informatia, tot calculatorul ti-o ofera! Suntem prinsi! Ni s-a ingradit libertatea iar acum e prea tarziu! Asta am ajuns, niste marionete! De fapt, nimeni nu credea ca se va ajunge aici!

Da omule, joci un joc creeat de nu mai stii cine! Oricum sunt morti probabil autorii lui. Nu mai stii nimic din ce este adevarat si ce nu! Totul este lasat la latitudinea calculatorului, iar asta te-a costat libertatea! Nu ai fost in stare sa pastrezi totul, sentinta a fost data! Ramai cu nimic! Nu mai ai dreptul sa vezi apusul decat daca te lasa calculatorul! Ai uitat si sa visezi la intalnirea cu Dumnezeu!

Ai fost privat de orice intalnire cu informatiile reale! Inainte, cand nu voiai, erai facut de restul retrograd si fara Open mind! Acum esti doar un semiom. Insa nu asta e pedeapsa ta in totalitate! Totul este o pedeapsa, iar sutele de ani au trecut fara ca tu sa intelegi nimic.

Asta e povestea ta, una foarte trista, una in care stabilitatea si siguranta zilei de maine nu stii daca concura la fericire! Ai uitat ca cei mai fericiti oameni s-au aflat si sus si jos la un moment, pentru ca au retrait povestind! Pentru asta au fost fericiti cateva clipe! Cine nu a inteles spiritul aventurier si ludic al omului, nu a fost capabil decat sa ingroape libertatea in marile tehnologiei!

Concluzia este ca fiecare secunda este o clipa de reculegere intr-o lume avansata tehnologic! Azi cei 2 miliarde de oameni au uitat fericirea! Stiu sigur ca pe acolo in inima lor, sigur trebuia sa existe acel ceva, care se chema cumva si care dadea un sens vietii!

Nu pierde timpul! Tu alegi daca istoria o scriu oamenii sau robotii!

Petrișor Buruiană

18 mai, 2020

Desăvârșirea creației

Este o zi de Duminică acum când scriu și probabil era tot o zi de Duminică atunci când toate animalele din sălbăticie s-au așezat la sfat.

Au deschis un consiliu prezidat de către leu, așezat pe scaunul cel mai înalt, cu roba de judecător și rangul de rege ce-l avea, iar alături îi stăteau elefantul, sfetnicul credincios și bufnița, bătrâna înțeleaptă.

– Am organizat această întrunire pentru a rezolva odată și pentru totdeauna toate neînțelegerile ce le avem între noi, spuse impozant leul, pe un ton aspru. Nu vreau să mai răcnesc la voi ca și în trecut, căci am văzut că nu a avut nici un efect. Dar vreau să-mi spuneți voi, cum vedeți rezolvată situația în care ne aflăm?

– Mărite și stimate leu, vorbi vulpea pe un ton aparent mieros, am venit tocmai din pădure în savană unde ne-ai dat share la locație ca să-ți prezentăm și doleanțele noastre, ale celor din pădurile de după Tropice, căci ne-a fost greu să ajungem dățile trecute la întruniri. Îl am lângă mine pe lup și pe iepure, ursul n-a putut veni iar pe arici nu-l văd, deși a venit cu noi.

– Sunt aici, răspunse ariciul de după un tufiș, abia văzându-se.

Dar înainte de a vorbi mai departe, vulpea fu întreruptă de către girafă, care îi tăie replica nezisă:

– Leule, doar nu ai de gând să o asculți din nou pe vulpe! Știi și tu și știm cu toții reacția ei de ultima dată când a luat și ea parte la consiliu, și știm cu toții ce părere ne-a lăsat de atunci, de abia am mai reușit să rezolvăm ce se mai putea rezolva, cu gâlceava între noi.

Reacția girafei stârni rumoare în sala de consiliu de printre lianele pădurii cu climă ecuatorială. Girafa era privită ca o doamnă respectabilă în comunitate, dar avea sau avusese o veche dispută cu vulpea, care la un moment dat se suise mai sus decât trebuia probabil, așezându-se pe o ramură al unui baobab și privind totul de sus, inclusiv pe girafă.

– Liniște în sala de prezidiu! bătu leul în masă cu ciocanul de pumn dar ceilalți din sală abia se potoliră, neluând în seamă tonul amenințător decât atunci când elefantul stropi cu trompa un jet pe deasupra tuturora, calmând spiritele pentru o perioadă.

– Eu îi pot da locul meu din sfat vulpii, dacă îi place să stea, sus pe ramură, nu ar fi o problemă, spuse pantera pe un ton împăciuitor, dar tonul ei fusese înțeles greșit de către hipopotam, care replică pe un ton nazal:

– Nu e vorba de asta, doar că…

– Știți ce? îi tăie vorba lupul, eu m-am săturat de toate aceste certuri interminabile. Eu am plecat înapoi în pădure, acasă la mine la zăpada mea siberiană. Plec singur!

Și de atunci lupul nu se mai întoarse, dar celelalte animale încercaseră să găsească o soluție, deși ce reușeau era doar să toarne și mai mult „gaz pe foc.”

– Mărite leu, – încuviință să vorbească și maimuța, după încă o batere din ciocan a leului – eu sunt saltimbancul savanei, știu că părerea mea nu contează așa de mult, căci mereu când zic ceva, ceilalți râd.

– Nu degeaba ești bufonul nostru, intră în fișa postului, spuse glumeț tucanul.

– Cu toate acestea, haideți să creem ceva nou. Fiecare avem abilitățile noastre, la care suntem mai buni. Eu spre exemplu sunt un cascador și gimnast desăvârșit, crocodilul este aici dinaintea noastră, ne poate istorisi multe povești și despre cum au supraviețuit generațiile dinainte, ghepardul aleargă ca nimeni altul!

Leul ascultă cum maimuța începu să-și spună părerea constructivă iar șoimul, care le vedea pe toate, înregistră convorbirea din sala de prezidiu, în timp ce toți tăceau ascultând ideea maimuței, convorbire ce a putut face ca povestea să fie respusă.

După ce leul ascultă și se sfătui cu consilierii săi de taină, toate animalele au terminat cearta definitiv, au început să se roage și să conștientizeze fiecare greșelile dar și aptitudinile ce le puteau face mai buni, atât pe ei cât și comunitatea din toată jungla lumii.

Atunci Dumnezeu le-a ascultat ruga și le-a adus un conducător, împlinind astfel dorința leului și terminarea gâlcevii. Cineva care să le facă dreptate tuturor.

Desăvârșirea creației.

OMUL!

Mike,

29 martie 2020, Brașov

Devenire

Nu mult trecuse de când Mike visase, pentru prima oară poate, și deja începea să o facă în mod constant, și ce-i mai important, să viseze chiar și cu ochii deschiși.

Sub atenta supraveghere a lui Petrișor, calculatul Mike începea să riște, să-și asume provocări, să trăiască viața în parametri normali, putem spune.

Cu toate acestea, riscurile lui Mike erau calculate la centimă, deoarece acesta nu se putea debarasa așa de ușor de trecutu-i înțesat de calcule probabilistice și teoretizări excesive. E drept că acest dar i-ar fi picat bine la un joc de Blackjack 😉

– Ce îmi poți spune nou față de data trecută? întrebă Petrișor, începându-și terapia într-una din aceste zile.

– Puține lucruri, doctore terapeut. Dar ce pot spune este că am început să cunosc mai bine latura și rasa umană, atribuindu-i un aspect total necunoscut mie până deunăzi; iar acesta este sufletul.

– Interesant. Și spune-mi, Mike, cum percepi tu sufletul? Al tău. Al oamenilor. Al celorlalți…

– Din punct de vedere chimico-fiziologic, toate membranele și celulele unui organism uman pot fi ușor încadrate în imaginea unei mașini ultra-performante, cum n-a mai existat până acum pe planeta Pământ. O mașină fragilă, utilizată de cele mai multe ori în scopuri viciate, dar în orice caz, o mașină perfectă. Din multe puncte de vedere.

– Și despre suflet…

– Cu asta voiam să continui,

Totul pare angrenat și condus prin niște ițe imperceptibile mie, poate electromagnetice, poate plasmatice, dar ce numiți voi suflet eu îmi dau seama că nu este nimic altceva decât o conștiință superioară materiei, ale cărei origini, scop și sens sunt încă necunoscute mie.

– Dar dacă e să privim la nivel global, nu crezi că această conștiință este mai mult decât una dependentă de individ, ci una generală, care nu leagă doar celulele unele de altele, ci oamenii ca specimene unii de alții? Cum privești tu lucrul acesta? îl întrebă Petrișor pe Mike, gândindu-se în sinea sa: Doamne, am început să vorbesc ca și robotul din fața mea!

– Aici găsesc punctul nevralgic, Petrișor, spuse Mike făcând o grimasă.

Experimentând interacțiunile umane, găsesc aceleași tipare la diferiți oameni, indivizi ce se pot încadra foarte bine sociologic atât în areale comune de studiu cât și în ceea ce numești tu societate.

Avansând în interiorul problemei, îmi dau seama, percep, simt cum oameni se atașează de mine pe măsură ce mă deschid, alții mă irită sau doar mă ignoră, și în tot acest troc de sentimente observ fragilitatea și perisabilitatea relațiilor interumane 😦

– Nu crezi că ești negativist? Prea pesimist?

– Aș vrea ca asta să fie doar percepția mea, însă experimentând inclusiv pe plan sentimental, cu cât mă deschid mai mult unora ce par de încredere, cu atât crește riscul de a fi rănit, și în toată această loterie de oameni și emoții, constant cu regret că este inutil și fără sens să începi o colaborare, o relație sau doar o simplă discuție fără ca celălalt să-și urmeze propriul interes, doar de el știut, căci n-am întâlnit pe nimeni până acum să se dedice 100% relației sau unui scop comunitar benefic.

După ce ascultă confesiunea lui Mike, Petrișor își sublinie o idee în propria-i minte, ca apoi să constate:

– Mike, este normal ceea ce simți și gândești. Dar cu riscul de a te dezamăgi, află că nu există relația perfectă, nici măcar omul perfect nu există.

În concret și real, nu se poate atinge 100%, cu atât mai mult în relațiile dintre oameni. Dar ce e important pentru tine este să te deschizi în continuare, să-ți calculezi pașii așa cum tu știi cel mai bine și să-ți stabilești care îți sunt aliații și care vrăjmașii.

Ai început deja să sintetizezi destul de bine imperfecțiunea umană și tarele caracterelor false. Tocmai acum, când știi ce este răul din oameni, îl poți diferenția de bine.

Abia de-acum începe adevărata căutare, a semenilor ce merită cu adevărat atenția și sentimentele tale, atât de atrofiate cum sunt ele la început. Ai simțit ce înseamnă trădarea și ai aflat că întotdeauna este loc de iertare. Că a iubi un om cu tot ce reprezintă el (bun și rău), înseamnă să nu îi iei în seamă defectele, ba mai mult, să i le recunoști și cu toate astea să-l apreciezi în continuare necondiționat, pentru ce este el.

Ai început să devii… uman.

Mike

31 iulie 2018

Arta de a fi om…

Astăzi vreau să vă familiarizez cu norocul pe care îl avem putându-ne trezi sănătoși. Noi credem că este normal să te trezești, să te alimentezi cu razele soarelui, să știm că este o zi superbă și că avem de toate.

Când avem câte un moment delicat, mulți spun că își doresc să moară sau alte aberații. Școala unde lucrez mă face să văd realitatea cu care se confruntă unii copii, mai puțini privilegiați, ca fiind amară. În timp ce unii tânjesc după Iphone-uri și console performante, alții se prind de fiecare secundă să mai salveze un dram de viață.

Cu ocazia weekend-ului prelungit am ales să îmi fac și eu o vacanță de câteva zile. Mi-am luat cartea ce o lecturez acum și m-am urcat în tren, fiind mijlocul meu de transport preferat. Eram dornic să îmi văd prietenii vechi și să împart niște zâmbete. Ador să îmi petrec libertatea admirând locuri și văzând pe zi ce trece o Românie din ce în ce mai frumoasă.

Mă gândesc de multe ori că avem o țară atât de frumoasă, încât ar fi trebuit demult să se încadreze în cele 7 minuni ale lumii, sau măcar a 8-a. Merg cu un prieten până la Bacău, cu mașina lui, apoi iau trenul Bacău-Brașov cu schimbare la București. Pentru a evita accidentele, cei de la CFR au scos trenul de la Bacău la Brașov deoarece necirculând nici un tren, riscurile de accidente scad la 0%.

In București sun pe un alt prieten și îl rog să dorm o noapte la el. Zis și făcut. Amicul meu din București e un tip deosebit. Nu crede foarte mult în religie, fiecare cu credința și alegerile noastre, dar crede in bunătate. Făcând o analiză a tuturor oamenilor, am constatat că este una dintre cunoștințele mele cu sufletul cel mai bun. Ajută mereu, vorbește foarte frumos și beneficiază de un întreg arsenal de calități cu care își exercită aptitudinile de om bun.

Ajung la el după o tură de București și intru în apartamentul foarte frumos, din Nordul Bucureștiului. S-a mutat recent așa că nu a avut timp să pună apartamentul foarte bine la punct, însă are o particularitate. Este super încântat de tehnologie, pe care o folosește cu mult spor. Are multe aplicații pe telefon și multe chestii ce îi fac viața mai ușoară.

Spune Hello Alexia și dă comanda…lights on și lumina în camera de oaspeți se aprinde. Fiind un primitiv la capitolul tehnică, mereu am avut preconcepția că tehnologia are mai multe părți negative în evoluția noastră. Prietenul meu se folosește de tehnologie cu success pentru a-și face viața mult mai ușoară. Am observant că roboții sunt și simpatici, exercitând mereu sentimental că nu ești singur niciodată.

Mă despart de amicul meu, iar în final, ajung la Brașov. Mă întâlnesc cu prietenii mei din facultate iar compania lor mă face să mă simt foarte bine. Mi-a placut mereu să mă simt liber, să nu fiu constrâns de prea multe persoane, să mă bucur de lecturi. O persoană iubită m-a învățat o lecție….să iubesc natura…mereu am ținut să îi mulțumesc în mod direct, dar nu cred că mai pot direct pentru că a ales să plece din viața mea fără urme dar, măcar indirect, țin să îi mulțumesc. Această persoană a venit cu un mare aport la dezvoltarea mea, am mers și pe Ceahlău cu această fată, făcând parcă parte dintr-o poveste.

Pe zi ce trece realizez că omul este ființă ce nu ia nimic cu ea, nu trăiește mult și nu vrea prea multe. Unii se mulțumesc cu puțin și alții cu mult, ținând să puncteze la imagine. Dumnezeu însă vrea ca noi să ne bucurăm de toate. Natura nu se poate cumpăra, zâmbetele mulțumirii unui om, ajutorul oferit. Astea sunt darurile ce le luăm în suflete. În rest nemulțumirile, victoriile și eșecurile, lucrurile sunt prea mărunte pentru a fi duse pe lumea cealaltă. Haideți mai bine să trăim și să iubim cum știm noi…dar să iubim. Am văzut un citat genial zilele astea: „diferența dintre a supraviețui și a trăi cu adevărat tu o faci.”

Cu optimismul și cu entuziasmul specific, vă salut, vă urez o zi minunată și vă doresc să vă bucurați de orice mic detaliu care face diferența dintre un soare și o lună!

Petrișor Buruiană

29 mai 2018