Haiku

Va scriu cu rosu pe apele Marii care nu exista. In fata unui eseu care nu exista in secolul 2021. Stam in fata “Masinii timpului” lui H.G Wells. Cu viteza luminii ne indreptam spre timpul atipic si furtunos.

Ne surade soarele ce priveste si se indreapta cu pasi repezi spre culcare lasand in schimb…luna. A reusit sa se arate si astazi, ca o binecuvantare mistica ce apare in icoane si face minuni. O! Fata frumoasa, stai la geam, cu trasaturile asiatice, cu pielea alba, cu ochii oblici, cu picioarele gratioase si talia subtire, in capotul de matase.

Ne desenezi ceva. Pe plansa e o imbinare de note pe portative albastre, iar intre portative, fluturi si pasari creeaza o imbinare perfecta a muzicii cu natura. Ne desenezi viata ta in portative interminabile, readucand magia si totodata echilibrul! Pielea-ti alba iar ochii caprui ne spun ca esti unica!

Ne spui povestea ta nici vesela, nici trista din anul 1983, atunci cand, in satul tau din China, inima ti-a fost scoasa de diavol si inlocuita cu o perla mare! Admiri luna si te adancesti in povestea ei reusind sa scapi de monotonia orasului!

Stii ca plansele tale ne duc peste tot, reusind sa aduci surasuri frumoase si sa ne duci putin in “Faust” sa-l vedem pe Diavol. Brusc cotesti pe prima strada la DREAPTA SI REUSESTI SA NE SEDUCI cu o lume uitata din ‘’Cuore, inima de copil”, iar apoi sa ne amintesti de eternitate prin frumoasa opera “Toti oamenii sunt muritori”. Da, ne amintesti ce frumos e sa murim la timp si ne aduci tot cu gandul la Asia! Respectul pentru moarte capata pete rosii, exact ca atunci cand doctorul isi protejeaza gradina din “Omul amfibie”.

Nicicand nu ai reusit sa desenezi, pe plansa enorma, asa colorat umbra Idiotului print Maskin si sa redai cu atata frumusete “Misterele Parisului” Ai mers pe o straduta mai jos si te-ai “intalnit” cu fermecatoarea Anna Karenina care s-a sinucis pentru pacatele ei, doar moartea reusind sa desparta farmecul de infrangere, onoarea de nesansa!

Ai reusit sa pui putin din moderna societate, acompaniata de muzica, dulcele amar al melodiilor moderne “5 povestiri despre muzica si amurg”. Desigur, ai venit in opera ta si cu ceva din “Raul care ne desparte”, povestea de iubire despre 2 personaje interesante si renegate de mica lor comunitate.

In final ai readus albastrul elegant al fascinantei opere “Micul print”, cea mai complexa si plina de subinteles opera. Termini plansa ta cu concluzia din interesantul roman “Cel mai iubit dintre pamanteni” spunand ca “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, iar ce urmeaza tine de imprevizibil, intrebandu-te in complexul desen “Quo Vadis Domine”?

Petrișor Buruiană

Oameni speciali

Intr-o realitate in care doar amintirea pasilor ne provoaca gandul sa nu uitam ca au existat niste oameni cu care am vorbit, chiar si 1 minut, 1 an, o viata, nu ne e usor sa nu uitam lucrurile mari si emotiile petrecute alaturi de fiecare om in parte. Adesea un ambalaj ne imbraca facandu-ne sa parem la fel. Realitatea ma face sa cred ca suntem asemanatori cafelei… aparent aceeasi dar mereu diferita. Clipele au sarm, la fel ca oamenii… mereu speciale si niciodata aceleasi.

De cativa ani reusesc sa vad in oameni ceva special. Acel lucru de nespus in cuvinte insa la unii e mai proeminent. La unii e mai acentuat acel ceva decat la altii, pluteste in aer. Am hotarat sa ma apuc de master acum 2 ani. O lunga perioada am crezut ca am facut cea mai rea alegere. Totusi… la fecare deplasare Piatra-Iasi intalneam oameni noi, locuri si senzatii extreme.

Frumosul se construieste la fel ca si uratul…cu migala si cu esente tari… cum e cafeaua cu rom. Am ajuns la Iasi la master… Nu vedeam nimic special insa oamenii parca se autointreveau, cu viteza luminii. Niste pragmatice furnici, ce roiau in cautarea diplomelor. Ce sa caut eu un visitor cu ritmul meu lent si lipsit de vlaga acompaniat de o lipsa de entuziasm specifica? A fost doar un gand ce m-a facut sa nu renunt.

Oamenii din jurul meu, atat din Piatra cat si din Iasi m-au lamurit sa nu renunt si cu acest prilej simt nevoia sa le multumesc. Am intalnit la master si niste personaje ciudate, dar si niste oameni bine pregatiti.

M-am confundat cu voiciunea unui oras cu istorie si cu prieteni noi, legati prin cordon ombilical de cuvantul sinceritate. Am intalnit oameni ce citesc, in goana dupa cunoastere, am vazut ochi ce nimeni nu ii putea opri din drumul spre success.

Am mers la cursuri si am intalnit pe cineva special. Imbracata in negru si putin sfioasa, vedeam o colega pragmatica ce lua doar 10. Nimic special, aparent. “Trebuia sa existe si asa ceva” mi-am zis. Ceva m-a atras la ea pentru ca mereu am simtit admiratie pentru cei ce fac ce nu am reusit eu. Au trecut 2 ani de master sa inteleg ca doar 1 detaliu poate cuprinde 2 lumi paralele, 2 extraterestri veniti din alte vieti.

Pentru visatori cel mai important e ca la capatul unui zmeu ce pluteste, sa existe cineva sa tina o sfoara, la fel cum pentru un pragmatic e important sa se mai si transforme in zmeu. In fond, nimeni nu neaga faptul ca in viata mai exista si furtuni dar “calitatea unui om este data de puterea cu care sta inaintea furtunii”. Consider o binecuvantare sosirea unui om nou in viata mea, mai ales cand calitatea este data de rezultate.

Petrișor Buruiană

7 octombrie 2018