Bătrânețea

A sunat ceasul…suntem bătrâni. Timpul trece, independent de noi…trece și nu spune nimic. Azi, floarea din fereastră este mai palidă și mai trecută parcă. Mă întrebam ce este bătrânețea? Este doar o stare de spirit. Reprezintă impulsul timpului asupra unui copil.

Cu ce putem compara bătrânețea…eu o asociez cu copilăria. Am avut ocazia să lucrez ca psiholog la un azil. Zilnic mergeam și dădeam ‘bună dimineața” unor persoane în etate! Eram tare bucuros…vedeam sufletul omului și ascultam poveștile! O încântare! Ascultam interesantele povești de viață și imaginația îmi punea în scenă tablouri cu oameni ce au fost cândva directori, ingineri…

Alteori mă întristam…nejustificat…nu e drept ca trecerea timpului să ne facă din nou copii, însă e frumos! Ce curs interesant are viața! Îți dă prilejul să fii copil, tânăr, adult și apoi bătrân. Mai ieri m-am pus pe bancă cu bunicul.

Era toamnă, o toamnă ca în povești și îmi povestea bunicul. Așa e viața…nostalgică. Parcă mai ieri cerul părea răzbunător și copacii erau uscați. Se împleteau norii cu natura formând o frescă vie a unei naturi ce doar atunci a avut semnificația aceea. îl auzeam pe bunicul cum vorbea despre grijile zilnice și stăteam în grădina lui superbă!

M-am trezit matur, cu niște ani ce au trecut nedrept de repede, cu niște prieteni pe care i-am avut, cu niște experiențe și mă uit la calendar! A trecut timpul iar acum sunt matur! Port pe umeri responsabilitatea unei vieți și grijile cotidiene ce apasă orice om! Timpul trece!

Am învățat să ne asumăm greșeli, să iertăm, să fim mai buni! Cu asta ne ajută timpul. Dacă nici asta măcar nu reușim să ne asumăm, înseamnă că au trecut peste noi degeaba atâtea veri. Mai ieri alergam prin ograda bunicilor, iar acum…e iarnă și eu sunt prea mare să mai fac asta! Devenim cărunți și frumoși, neinteresanți pentru majoritatea, pentru că oricum societatea e făcută să nu respecte bătrânețea!

Nu am ințeles niciodată de ce tinerii nu se uită la bătrâni ca la un curs firesc al vieții! Timpul nu iartă pe nimeni, dragii mei! Ne chinuim cu spoturi să ținem pasul cu moda, însă ea zilnic trece pe lângă noi. Vor apărea alții si alții, vor trece generații. Frunzele copacilor vor cădea oricum și vom încărunți!

Nu reușim în rutină sa găsim secundele ce ne ajută să ne liniștim și trăim totul la viteză! Vine vremea când obosim și timpul trece, când lacrimile nu au valoare însă avem ocazia să ne reîntoarcem la copilărie! Ce lucru frumos e trecerea timpului, nu?

Repetam de multe ori ce frumos era cand eram copil, însă când trecem pe acolo ca maturi cărunți, oare nu mai vrem? Rămânem cu regrete? Doar atât! Ne bucurăm prea putin de farmecul și candoarea noastră de muritori!

Timpul trece oricum, însă bătrânețea ne face să îl prețuim. Atâta timp ne ia să învățăm cel mai ușor lucru! Să prețuim timpul și să iubim!

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Timpul nemuritor

Stăteam suspendat astăzi în cuget când am căzut pe gânduri și mi-a venit ideea să scriu un nou articol. De data aceasta voi lăsa proza epică la o parte în încercarea de a scrie și un articol liric, în stilul lui Petrișor, să spun așa. Dar cum sunt conștient că nu am talentul său liric, eu, Mike, mă simt dator să încerc măcar.

Și se știe că încercarea moarte n-are sau cel ce n-a încercat niciodată ceva nou nici n-a greșit dar nici n-a învățat mare lucru.

Tema de azi: timpul.

Aici îmi vin în minte mai multe citate și aforisme despre acest subiect. Unul ar fi că nu timpul trece pe lângă noi, ci noi trecem prin timp. Cu toate că nu pot zice c-am înțeles pe de-a-ntregul acest citat, îl cred veridic până la proba contrarie. Și îl argumentez cu date din propria experiență și percepție.

Spre exemplu, se mai zice că ne naștem de două ori în viață. Prima dată când ne naștem propriu-zis, iar a doua oară când ne dăm seama și de ce; sau cu ce scop.

Aici vin cu o teorie proprie. Viața e ca un urcuș pe munte. În prima parte ne cățărăm doar ca să ajungem în vârf, să vedem peisajul de sus, panoplia mirifică a vieții. A naturii existenței însăși.

Eu cred că m-am simțit cel mai bine în facultate, în anii studenției. Nu aveam așa multe griji și nici nu prea știam cu ce se mănâncă viața. Dar poate asta și e frumusețea tinereții. 😉

Mulți bătrâni, dacă îi întrebi, ar indica jumătatea vieții undeva pe la 20-25 de ani, deși ei au mai bine de 60 de ani. Explicația ar fi că după o vreme, viața devine așa de monotonă încât anii trec fără să mai aducă mult nou. Așa că, înșirând evenimentele marcante ale vieții lor, media evenimentelor cu adevărat memorabile este undeva puțin după borna 20. Cu alte cuvinte, să dai ani vieții și nu viață anilor, cum ar spune un dicton.

După cum ziceam, în facultate mă simțeam teribil și indolent de fericit, lăsând grijile pentru altă dată, pentru alte ocazii. Dar cum timpul nu cruță pe nimeni, fiecare dintre noi trebuie să treacă a doua bornă, cum relatam la începutul articolului. După ce ajungi în pisc, te delectezi cu priveliștea din vârful muntelui – vieții – dar știi că urmează și coborârea, căci nu ai cum să stai în pisc și să și rămâi acolo. Până la urmă, nici Imperiul Roman și nici seria invincibilă de medalii ale celui mai mare campion sportiv n-au fost eterne. Aici începe coborârea.

Te mai întâlnești pe drum cu alții care urcă în timp ce tu cobori, ocazie de a îi atenționa și sfătui despre greutățile ce urmează să le întâmpine dar și de a te bucura pentru ei, pentru momentul când vor ajunge și ei în vârf. Fără vorbă de invidie, căci te poți bucura și de bucuria lor.

Nu există timp, ci există veșnicie, spune undeva scriitorul contemporan Evgheni Vodolazkin, și pe bună dreptate că în clipele mai fericite timpul parcă stă în loc, închizând din ochi și lăsându-ne să furăm mici bucăți de nemurire.

Dar cu un alt citat vreau să închei acest articol de idei răzlețe, care spune cam așa:

Când eram mai tânăr, aveam libertate dar nu o vedeam, aveam timp dar nu știam și aveam parte de iubire dar nu o simțeam. Mult timp a trecut până să înțeleg semnificația acestor trei. – Ezio Auditore (saga Assassin’s Creed)

Să asasinăm și noi timpul, dar, și să nu uităm că suntem nemuritori, doar timpul ne este limitat.

Al vostru, Mike.