Spune-i ploii!

Usor, usor, spatiul te invadeaza. Conspiratia prajiturilor umplute cu frisca si ciocolata isi arata coltii. Te gasesti in scaunul tau, la laptop, ascultand ploaia si ranit de trecerea timpului. Azi iti iei sacoul pentru ca vrei sa pari serios si elegant/eleganta. Patrunzi in starea hipnotica, in care te duce calculatorul. Te relaxezi incercand autohipnoza.

Ai uitat de soare. Acum afara nu mai este nimeni…ai fugit. Te-ai refugiat. Afara e lumea, iar tu traiesti in “afara oricarui pericol”. Te-a acaparat tehnica, iar starea de transa este cel mai frumos refugiu dupa 1 zi de munca si, evident, deserturile.

NU ITI MAI PLACE FOTBALUL…era 8D si candva iti puneai castile, si cu ajutorul ecranului patrundeai…era in 2348. Acum esti in 2378. De dragostea virtuala, de femei virtuale, de toate esti satul. Intri in transa si te lasi ghidat de vocea de pe Youtube 8D.

Ghidat de voce, ajungi acolo, langa aleasa inimii. O saluti, o tii la pieptul tau. Acum stii, e blonda si are ochi caprui. Iti spune orasul din care e. Sta departe. Va simtiti minunat. Stati unul langa altul, drona va aduce sampania, desigur, feelingul e unul relativ, imbinat de parfum si de gustul ei fin. Rochia albastra dispare, ciocolata fina si iubirea trece repede in modernismul contemporan. E prea rapid si prea…trait si incercat.

A fost frumos! Te trezesti si te duci cu taxiul zburator la adresa data de fata din transa hipnotica! Faceti cunostinta si vorbiti! Desigur, nu prea mult! 2 ani mai tarziu va casatoriti! Tehnica ne ajuta sa progresam!

Esti cu persoana visurilor tale, totul e frumos si bine! Banii sunt pe card si tehnica face parte din viata. Samsung S8561 e langa tine! Independent de asta, te mai simti trist! Viata merge inainte! Esti bun pentru ca ai extras din credinta, ai bunul simt pentru ca asa te-au invatat ai tai, ai familia dorita, ai validare.

Cititorule, traiesti acelasi feeling pe care il am si eu scriind aceste randuri! E viitorul prea sec, prea bun iar noua ne lipseste ceva. Probabil o fi trecutul ce iti aminteste inconstient de stramosi, de anotimpuri si de multe. Muzica s-a schimbat, laptopul e altfel, aducand si el a ceva ce nu exista acum 150 de ani. Traim prin copii si prin bunatate! Am ramas vii cu ajutorul tehnologiei, insa goi de continut, traim mai mult insa mai seci! Gata, final!

Concluziile le tragi singur!

Petrișor Buruiană

Bătrânețea

A sunat ceasul…suntem bătrâni. Timpul trece, independent de noi…trece și nu spune nimic. Azi, floarea din fereastră este mai palidă și mai trecută parcă. Mă întrebam ce este bătrânețea? Este doar o stare de spirit. Reprezintă impulsul timpului asupra unui copil.

Cu ce putem compara bătrânețea…eu o asociez cu copilăria. Am avut ocazia să lucrez ca psiholog la un azil. Zilnic mergeam și dădeam ‘bună dimineața” unor persoane în etate! Eram tare bucuros…vedeam sufletul omului și ascultam poveștile! O încântare! Ascultam interesantele povești de viață și imaginația îmi punea în scenă tablouri cu oameni ce au fost cândva directori, ingineri…

Alteori mă întristam…nejustificat…nu e drept ca trecerea timpului să ne facă din nou copii, însă e frumos! Ce curs interesant are viața! Îți dă prilejul să fii copil, tânăr, adult și apoi bătrân. Mai ieri m-am pus pe bancă cu bunicul.

Era toamnă, o toamnă ca în povești și îmi povestea bunicul. Așa e viața…nostalgică. Parcă mai ieri cerul părea răzbunător și copacii erau uscați. Se împleteau norii cu natura formând o frescă vie a unei naturi ce doar atunci a avut semnificația aceea. îl auzeam pe bunicul cum vorbea despre grijile zilnice și stăteam în grădina lui superbă!

M-am trezit matur, cu niște ani ce au trecut nedrept de repede, cu niște prieteni pe care i-am avut, cu niște experiențe și mă uit la calendar! A trecut timpul iar acum sunt matur! Port pe umeri responsabilitatea unei vieți și grijile cotidiene ce apasă orice om! Timpul trece!

Am învățat să ne asumăm greșeli, să iertăm, să fim mai buni! Cu asta ne ajută timpul. Dacă nici asta măcar nu reușim să ne asumăm, înseamnă că au trecut peste noi degeaba atâtea veri. Mai ieri alergam prin ograda bunicilor, iar acum…e iarnă și eu sunt prea mare să mai fac asta! Devenim cărunți și frumoși, neinteresanți pentru majoritatea, pentru că oricum societatea e făcută să nu respecte bătrânețea!

Nu am ințeles niciodată de ce tinerii nu se uită la bătrâni ca la un curs firesc al vieții! Timpul nu iartă pe nimeni, dragii mei! Ne chinuim cu spoturi să ținem pasul cu moda, însă ea zilnic trece pe lângă noi. Vor apărea alții si alții, vor trece generații. Frunzele copacilor vor cădea oricum și vom încărunți!

Nu reușim în rutină sa găsim secundele ce ne ajută să ne liniștim și trăim totul la viteză! Vine vremea când obosim și timpul trece, când lacrimile nu au valoare însă avem ocazia să ne reîntoarcem la copilărie! Ce lucru frumos e trecerea timpului, nu?

Repetam de multe ori ce frumos era cand eram copil, însă când trecem pe acolo ca maturi cărunți, oare nu mai vrem? Rămânem cu regrete? Doar atât! Ne bucurăm prea putin de farmecul și candoarea noastră de muritori!

Timpul trece oricum, însă bătrânețea ne face să îl prețuim. Atâta timp ne ia să învățăm cel mai ușor lucru! Să prețuim timpul și să iubim!

Cu drag,

Petrișor Buruiană

Sfârșit de vacanță

E sfârșitul verii. Sau a trecut deja?

Vara a trecut, întradevăr, și odată cu ea, zilele însorite și serile răcoroase, când jucam și cântam ca greierii, petrecând clipe de neuitat.

Cam așa a trecut și anul acesta ce se apropie de un deznodământ.

Cam așa a trecut și viața mea, când abia ce am intrat în anii tinereții și m-am trezit bătrân.

Fiecare perioadă a vieții se spune că e un ciclu. Dar aceste cicluri nu au și ele un rost al lor, ca niște zale sau inele pe același lanț?

Nu mă băga în seamă, sunt doar niște gânduri nostalgice de sfârșit de vară și început de toamnă.

Afară vremea e încă blândă dar treptat se răcește în timp ce școlarii își pregătesc caietele și creioanele.

Ca și tine, am fost și eu școlar, dar dezamăgirea era că după fiecare an școlar, venea o vacanță ca apoi să vină un alt an școlar.

Nici după ciclul liceal nu s-a terminat, căci urmau alte examene, ale facultății sau ale vieții.

Vacanță după vacanță, ritmul nu se mai termina, dar măcar a fost și este frumos.

Dar iată-mă acum, la final de vacanță, de ciclu sau poate chiar de viață (?) căci cu toții știm că ultimele clipe nu sunt de fapt ultimele propriu-zis, ci doar cele mai recente.

Urmează probabil alte examene, ca la final să dau, ca noi toți, testul final.

Dar în ce constă acest test? N-a început el oare cu prima clipă a existenței?

Bah, iartă-mă pentru aceste întrebări retorice și inutile, dar permite-mi să-mi imaginez cum va fi, poate, la examenul final, cum, conform preceptelor mai multor credințe, ne vom înfățișa în fața marelui judecător, având ca argumente doar faptele și caracterul.

Stau astfel la bară, în fața Domnului Destin, iar lângă mine o văd pe soția mea cu care am împărțit tinerețe și nu-mi dau seama dacă îmi e martor sau jurat, dar pe chipul ei ridat încă recunosc acei ochi de fetișcană. Domnul Destin îmi spune pe un ton hotărâtor:

• Aceasta îți va fi colega de bancă. Bine ai început școala!

Mike

12 septembrie 2019

Timpul nemuritor

Stăteam suspendat astăzi în cuget când am căzut pe gânduri și mi-a venit ideea să scriu un nou articol. De data aceasta voi lăsa proza epică la o parte în încercarea de a scrie și un articol liric, în stilul lui Petrișor, să spun așa. Dar cum sunt conștient că nu am talentul său liric, eu, Mike, mă simt dator să încerc măcar.

Și se știe că încercarea moarte n-are sau cel ce n-a încercat niciodată ceva nou nici n-a greșit dar nici n-a învățat mare lucru.

Tema de azi: timpul.

Aici îmi vin în minte mai multe citate și aforisme despre acest subiect. Unul ar fi că nu timpul trece pe lângă noi, ci noi trecem prin timp. Cu toate că nu pot zice c-am înțeles pe de-a-ntregul acest citat, îl cred veridic până la proba contrarie. Și îl argumentez cu date din propria experiență și percepție.

Spre exemplu, se mai zice că ne naștem de două ori în viață. Prima dată când ne naștem propriu-zis, iar a doua oară când ne dăm seama și de ce; sau cu ce scop.

Aici vin cu o teorie proprie. Viața e ca un urcuș pe munte. În prima parte ne cățărăm doar ca să ajungem în vârf, să vedem peisajul de sus, panoplia mirifică a vieții. A naturii existenței însăși.

Eu cred că m-am simțit cel mai bine în facultate, în anii studenției. Nu aveam așa multe griji și nici nu prea știam cu ce se mănâncă viața. Dar poate asta și e frumusețea tinereții. 😉

Mulți bătrâni, dacă îi întrebi, ar indica jumătatea vieții undeva pe la 20-25 de ani, deși ei au mai bine de 60 de ani. Explicația ar fi că după o vreme, viața devine așa de monotonă încât anii trec fără să mai aducă mult nou. Așa că, înșirând evenimentele marcante ale vieții lor, media evenimentelor cu adevărat memorabile este undeva puțin după borna 20. Cu alte cuvinte, să dai ani vieții și nu viață anilor, cum ar spune un dicton.

După cum ziceam, în facultate mă simțeam teribil și indolent de fericit, lăsând grijile pentru altă dată, pentru alte ocazii. Dar cum timpul nu cruță pe nimeni, fiecare dintre noi trebuie să treacă a doua bornă, cum relatam la începutul articolului. După ce ajungi în pisc, te delectezi cu priveliștea din vârful muntelui – vieții – dar știi că urmează și coborârea, căci nu ai cum să stai în pisc și să și rămâi acolo. Până la urmă, nici Imperiul Roman și nici seria invincibilă de medalii ale celui mai mare campion sportiv n-au fost eterne. Aici începe coborârea.

Te mai întâlnești pe drum cu alții care urcă în timp ce tu cobori, ocazie de a îi atenționa și sfătui despre greutățile ce urmează să le întâmpine dar și de a te bucura pentru ei, pentru momentul când vor ajunge și ei în vârf. Fără vorbă de invidie, căci te poți bucura și de bucuria lor.

Nu există timp, ci există veșnicie, spune undeva scriitorul contemporan Evgheni Vodolazkin, și pe bună dreptate că în clipele mai fericite timpul parcă stă în loc, închizând din ochi și lăsându-ne să furăm mici bucăți de nemurire.

Dar cu un alt citat vreau să închei acest articol de idei răzlețe, care spune cam așa:

Când eram mai tânăr, aveam libertate dar nu o vedeam, aveam timp dar nu știam și aveam parte de iubire dar nu o simțeam. Mult timp a trecut până să înțeleg semnificația acestor trei. – Ezio Auditore (saga Assassin’s Creed)

Să asasinăm și noi timpul, dar, și să nu uităm că suntem nemuritori, doar timpul ne este limitat.

Al vostru, Mike.

Prea complicat!

Vă salut, dragi cititori!

Azi m-am hotărât să scriu pentru că așa m-a ghidat sufletul. Este inutil să nu îl ascultăm, pentru că așa s-a născut sentimentul de… regret! Așa a împânzit el lumea de la Adam și Eva și ne-a bucurat cu prezența lui.

Să vorbim puțin despre modul în care s-a născut bucuria. Pe când oamenii nu erau așa complicați, cineva a descoperit că există chestii pe care nu le poți denumi. Probabil un biet bărbat a oferit unei femei o floare, iar sentimentul pe care l-a citit în ochii ei s-a numit… fericire! Lucrurile au luat o turnură pozitivă, iar de atunci toți, fie bărbați, fie femei, îl caută pentru că este frumos!

Nici acum nu aș băga mâna în foc că știm prea bine unde se află și în ce doze pate fi găsită, deși pentru toți este un borcan cu miere. De atunci, lumea nnu mai este fericită! A luat naștere nefericirea, care a apărut pe seama negăsirii fericirii!

Ne întrebăm adesea cum a apărut mânia. Un om de pe stradă, fiind îmbrăcat la 4 ace, s-a împiedicat și a agățat sacoul ce arăta impecabil! S-a înroșit și a dat frâu liber unor sentimente încărcate negativ.

Căutând în sertarele trecutului, mereu găsim lucruri nedefinite care se cheamă cumva. Unii le spun mânie, alții le spiun fericire, dar toate au o denumire. Nu știm cum arată, nu știm exact unde le găsim, dăm frâu liber experienței și le numim cumva. Viața este o căutare permanentă, iar lupta cu timpul ne împinge spre a găsi locuri, mașini, roboți, case și a le denumi pentru a ne securiza.

Cu siguranță ar crește originalitatea dacă am fi zilnic provocați să nu mai denumim nimic. Apropos…așa a luat naștere vorbirea…cineva a vrut să se simtă mai în siguranță decât oricine și a creat așa niște chestii extrem de complicate cum ar fi cuvintele.

Sunt ca o ploaie ce ne alină, sunt ca niște furtuni ce ne fac mari, sunt ca niște scări ce ne coboară și sunt ca niște păsări strălucitoare, cu mirosul fiecăruia în ele. Sunt ceva și atât! Dacă cineva nu ar fi avut curajul să denumească, sigur nu am fi fost așa de abili de a evolua, dar nici atât de răi și proști gestonari ai unui capitol ce se cheamă viața. Nu am încheia capitolul viață cu capul plecat și cu atitudinea lăsând să arate că am fost doar o umbră a omului ce eram, acoperită de ani trecuți.

Între oameni, doar atitudinea ne face mai tineri! Cât timp vom veni cu cuvintele în îmtâmpinarea senzațiilor, vom strica farmecul și esența vieții. Haideți să trăim fără să numim chestii! Haideți să fim simpli și să știm doar să iubim!

Nu ne-am mai simți securizați, dar sigur ne-am simți mai buni! Am fi mai muzicali, dar mai mult vorbitori! Am asculta liniștea și ea mereu ne va călăuzi! Am asculta viața și ea ne va duce acolo unde sufletul va simți nevoia!

Vom învăța să fim copii și să ne jucăm, având doar cunoștința unor sentimente autentice! Am reuși să mergem să ne jucăm cu copii, lăsându-ne ghidați doar de suflet și de soare, de lună și de tot ce vedem. Atunci l-am găsi pe Dumnezeu și pe tot ce am uitat odată cu evoluția.

Vă las, dragi cititori, și vă îndemn să vă bucurați de tot! Viața are șarmul ei, iar răul fără bine ar fi făcut ca noi să nu mai fim! Vă îndemn la un ocean de fericire și pozitivitate pentru că tot ce ne înconjoară e o minune!

Cu drag, autorul!

Undeva, cândva!

Sunt un admirator de momente magice! Nu las sa treaca secunda fara sa imi tin mintea ocupata! Zilnic ma intreb daca viata este un vis sau realitate! Suntem inconjurati de lucruri simple, care ne macina existenta! Uneori vad totul ca pe o antiteza. Rezolvam enigme zilnice, ce ne fac cei mai mari detectivi. Ne place sau nu, lucrurile marunte alcatuiesc viata noastra, asa cum este ea. Un ansamblu complex de evenimente si insiruiri atat de logice, incat nu le dam importanta! O carte de psihologie inversa!

Ne trezim, vedem soarele si nu ne mai bucuram de el! Pentru noi e ceva logic si perfect normal. Cand ne trezim nu mai avem timp sa vedem ce miracole se petrec. Devenim deprimati, dupa ce ne bem cafeaua si traim cu gandurile noastre zilnice care ne macina!

Suntem prea slabi in calitatea clipelor! Asta ne face timpul! Mai indiferenti si mai iubitori de mai mult! Avem adesea teama ca vom trece neobservati o viata! Vom lasa sa treaca zilele si clipele si nu se va intampla nimic! Fiind un pozitiv convins, reusesc sa vad si sa cred ca totul e o binecuvantare! Libelula traieste o zi si totusi e fericita pentru ca traieste!

Ne trec oameni prin suflet, lucuri, dureri, frici, convingeri si iubiri! Credem ca devenim slabi, dar fiecare clipa ne face mult mai puternici! Ar trebui sa pasim cu mai multa recunostinta! Sa gasim locuri ce ne fac bine si sa ne bucuram de taceri! Cum intelegem mai mult puterea cuvintelor? Prin tacere. Cum intelegem cat de mult conteaza un om? Prin absenta!

Evit sa comentez citate pentru ca ar trebui sa imi pierd noptile si zilele dar puterea vietii este uimitoare! Sa nu uitam asta! Sa pasim cu incredere pe covorul minunilor zilnice, doar admirandu-le! Pierdem oameni din viata dar castigam experiente!

Uneori credem ca platim prea scump niste lucruri care sunt normale! Nu avem nevoie de noroc sau ghinion, viata doar omul si-o sculpteaza fara nici o mana a norocului sau ghinionului. Doar Dumnezeu ne stie si ne e martor clipa de clipa la „condamnarea” la viata.

Daca te consoleaza, draga cititorule, sa stii ca aparitia oricarui om este o joaca de-a cifrele, in care proportia cea mica mereu o invinge pe cea mare! Traim lectia tacerii, lectia durerii, lectia despartirii, lectia frumusetii, lectia iubirii ca pe un botez inevitabil. Lasam animalul numit suparare sa ne cuprinda doar temporar sau chiar total traind nelinisti si avand pretexte sa calcam mai departe pana la ultima secunda a existentei.

Nu are rost sa vorbim de lucrurile ce ne acapareaza, de tehnologie si de modernism. Mereu a avut o parere proasta despre ele. Sub pretextul ambalajului, devoram lucruri ce ne rapesc viata, secunda de secunda.

La incheiere as  vrea sa va spun ca sunteti niste norocosi si datorita faptului ca cititi aceasca insignifianta pagina! E un miracol! Altii nu au avut ocazaia sa fie aici, acum, in fata calculatorului, pentru a se bucura de orice cuvant, fie ca nu vor, fie ca nu pot!

Petrișor Buruiană

23 decembrie 2018

Un vânt ce se cheamă…schimbare

Haideți să ne complicăm existența! Să începem să schimbăm oameni! Propun să facem exerciții complexe în care să nu ne mai lăsăm influențați… să trăim viața la parametri spectaculoși și să ne exacerbăm simțurile.

Mă gândeam să începem să ascultăm râuri și să mutăm munți cu gândirea noastră. Inventând lupta cu timpul, să ne bucurăm mai mult de clipele frumoase!

Cred că ne putem crea lumea noastră perfectă ajutați de mici trucuri! Cum ar fi să ne începem dimineața salutând toți cunoscuții? Să o facem ca și când ar fi cei mai buni prieteni? Cu zâmbetul pe buze și cu un „bună dimineața!” venit din suflet.

„ – Ce faci?

– Foarte bine!

– Ce bine arăți!”

Așa se nasc începuturile de conversații! Învață să ierți repede și să nu ții în tine cicatrici ce se pot transforma în răni! Învață să îți bei cafeaua cu sinceritate și cu aroma conversațiilor inteligente. Ia-ți savoarea din gustul, vorbele oamenilor și frumusețea lor. Bucură-te la realizările fiecăruia! E păcat să nutrești invidie și răutate.

Fii demn! Fii sincer! Fii săritor și fii bun!

Zilnic lăsăm în urma trotuarelor mii de oameni cu care ne vom revedea sau nu! E păcat să lăsăm vorbele mici să treacă fără a fi transformate în lucruri mărețe.

Aș vrea ca fiecare dintre noi să oprească timpul și să vadă cât de multe beneficii ne aduce viața trăită detaliu cu detaliu!

Asta este adrenalina omului fericit! Zâmbetul, mulțumirea și frumusețea sufeltească! Pe lângă oricare om ce te ascultă pentru o fracțiune de secundă, să stea timpul în loc și să rămâi nemuritor!

Pentru fiecare minut să devii veșnic! Celor ce consideră timpul o unealtă pierdută le spun să îl transforme în clipe de neuitat câștigate. Asta este viața!

Un conglomerat de clipe ce duc la veșnicie, nicidecum un loc în care se vor duce bătălii pentru supraviețuire.

Petrișor Buruiană