Haotic

                Ce spectacol de lumini ȘI CE VIAȚĂ! Am în suflet bucuria unei vieți și veselia tuturor oamenilor! Azi nu ai voie… să clipești, să respiri, să plângi pentru că… vin eu. Vom face o excursie către ‘’Pomul Cunoașterii’’ și vom opri pe aici.

                Te intreb: cum mai e la tine în suflet? Ți-ai adus aminte să zâmbești? Undeva în lumea asta se țin concerte și cineva ascultă Chopin. Nu ai călătorit destul, încât să îți amintești… ce face muntele când tu dormi? Pădurea, unde crezi că mai ascunde atâtea crengi ale pomilor ce așteaptă să te îmbrățișeze?

                Probabil au murit împărați și nu au avut ocazia să îți zică “Noapte bună”! Crezi că ai putea să le faci ziua mai bună cu un zâmbet? Dacă te-ar fi întâlnit… poate că nu mai erai aici, însă… lumea se rotește datorită ție, mie și altora ce așteaptă… o bomboană, un semn, o speranță și… o umbrelă să-mi amintească de tine!

                Rază aprinsă ce vii într-un cuprins al cărții de pe birou! Ha… te-am omorât doar!!!! Timp ce vii furat de o tresărire! Ai furat din mine cele mai frumoase și odioase sentimente, aprinderi si viscole, ninsori și tornade!

             O lume cruda! Nu are sens sa nu dispari in NEANT! Am grijile pe umăr și speranța pe celălalt… culori de toamnă ce se amestecă în râu si formează… PASTEL! Cu căștile la ureche aștept să înțeleg balada sunetelor zbuciumate de când mâncam Pizza și admiram orașul acesta…

                Vreau să las luna să înflorească și cireșii să cânte în 9999 de moduri și să… îmi spună de bine… să lăsăm pomii să se aștearnă zăpada pe ei… am fugit… somnul îmi șoptește că e doar un pește ce cândva… va fi matur și apoi bătrân… bătrânețea… e doar un vis al nostru ce se năruie… așa se năruie… ca o viață de om ce doar trece!

                Vine noaptea… cu ținuta ei de lebădă neagră ce se miră… de oameni și de pești. E o voce care îmi șoptește “ascultă-ți sufletul”, iar el nu te va înșela niciodată! Un om nu poate fi cuprins în cuvinte, pentru că o viață se schimbă după ritmul unei viori și cade… ca petalele macului ajuns in etate. 

                Oamenii sunt așa de complecși și de interesanți încât… nu pot fi decât iubiți și lăsați în unghiul lor… cu suferințe și dinamism. Las drogul vieții să fie trăit de toți și să spună doar că totul și nimic îi vor acapara!

Petrișor Buruiană