Încotro?

Te visasem…m-ai uitat. M-ai ridicat si ai disparut. Te-am privit si nu mai erai. Vocea ta marsaluia de zor, indemnata de glasul copacilor. Vant si rosu. Te cunoscusem din alte vieti. Nu ai fost tu, iar tunetul imi soptea cu vocea ta. Glacial, ingerul imi scria si lua aspectul copilului demonic ce ma astepta.

Unde ai umblat, de ce nu ai venit? Am crezut mult in tine, insa ai plecat. M-ai lasat pe podul ce isi face loc printre Muntele Ceahlau. Acolo, Maica din Icoana sta si plange. Unde ai umblat, naluca? Te-am asteptat…imi pierdusem speranta.

Calatoria mea mistica a inceput cu Diavolul. L-am visat de atatea ori. Odata era copil, odata era chiar el, cu chipul had, cu coarne. Mi-a spus ca e el. Stiu ca undeva exista un tunel ce exista si emana lumina. Viata e frumoasa si imprevizibila.

De ce, inger bun, lasi sa se intample atatea? De ce ma lasi sa ma unesc in Biserica cu cineva, ca apoi sa trebuiasca sa uit? De ce m-ai lasat sa iubesc de atatea ori, sa vad locuri incredibile traite de mana cu persoane nepotrivite? Doar sa-mi amintesc…acolo a fost candva cineva care a castigat o parte din sufletele noastre?

Un complot incearca sa ne fure iubirea complotand impotriva inimilor noastre. Simt si stiu ca vei veni la mine in momentul perfect. Stiu ca va veni momentul in care te voi gasi. Cine stie? Poate te-am gasit.

Esti puternic…suflet pereche. Te aud…ciudat…stiu ca existi. Candva Iadul si Raiul se vor uni, iar tu vei aparea, amestecand umbra pasilor mei cu urmele de sidef lasate de incaltamintea ta. Abisul tocmai se pregatea sa ma inghita, iar tu…ai venit lasandu-mi in minte filmul “Undeva, candva”.

Rachmaninoff ne canta, iar noi ne-am intalnit. Ne-a pus pe masa un ceas ce imediat suna. Era ora 12…PERFECT.

Se facea ca, la patul meu, statea un inger. Ma privea cu ochii blanzi. Iubirea ma gasise si imi soptea: sunt aici, nu te teme. Ma cuprins o stare de beatiudine si sufletul meu se unea cu al tau intr-o stare de extaz…ma aparai intinzand un scut invizibil, lasandu-mi inima sa iti admire sufletul bun si nemarginit, la fel de apasat si de romantic ca al meu, la fel de plin de vitalitate.

Atunci, te-am privit, lasand mainile noastre sa se uneasca, cuprinsi de sunetul marii! Ne plimbam si am trait fericiti pana cand, eram prea fericiti. Iar gandurile noastre doar s-au unit, intreband: Incotro ne duci, Doamne?

Petrișor Buruiană